11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO Volkswagen Polo R WRC, ediţie pentru stradă. Mai rapid decât un...

FOTO Volkswagen Polo R WRC, ediţie pentru stradă. Mai rapid decât un Golf 7!

Volkswagen a lansat o galerie foto impresionantă cu cel mai puternic Polo din istorie, ediţia R WRC, limitată la 2500 unităţi. Hatchback-ul cu 217 CP este versiunea de stradă a modelului omonim care concurează în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC).

O adevărată bombă pe patru roţi, gata să spulbere oricând chiar şi un Golf GTI, această ediţie a lui Volkswagen Polo, va fi lansată nu doar ca un cadou pentru fanii mărcii ci şi dintr-un scop mai practic. Pentru a putea concura în WRC Volkswagen trebuia să pună la dispoziţie pe piaţă cel puţin 2500 exemplare ale modelului Polo R WRC, folosit în competiţie. Astfel a luat naştere versiunea de stradă, ceva mai cuminte, a lui Polo R WRC.

Versiunea limitată la 2500 unităţi, disponibilă în Germania, începând cu luna septembrie, la un preţ de 33.900 euro, va fi totuşi diferită de modelul folosit în WRC. De fapt cele două vor avea în comun doar însemnele de pe caroserie.

Vezi şi FOTO NOUA Mazda 3, versiunea Sedan. Limbajul Kodo se extinde

Polo R WRC va avea un motor de 2 litri, 217 CP şi 350 Nm, mult mai puternic decât cel al lui Polo GTI, iar tracţiunea va fi doar pe faţă. Cu o astfel de propulsie modelul va atinge o viteză maximă de 243 km/h, iar sprintul până la 100 km/h va fi realizat în doar 6,4 secunde (cu o zecime mai rapid decât Golf GTI). În ajutorul hergheliei de sub capotă vor veni şi o suspensie sport, dar şi un diferenţial electronic blocabil.

Spre deosebire varianta din competiţiile WRC are tracţiune integrală şi un motor care la cei 1,6 litri ai săi dezvoltă peste 300 CP.

Totuşi, cu toate că nu este la fel de puternică precum versiunea de raliu, Polo R WRC, destinat drumurilor publice, rămâne cel mai puternic Polo produs de nemţi până acum.

Dacă la exterior predomină dungile albastre cu nunaţe de gri pe fondul alb, la interior culorile sunt ceva mai închise. Viitorii clineţi vor avea la dispoziţie scaune sport cu dungi albastre, un volan sport, care va beneficia de comenzi integrate, pedale din aluminiu, dar şi alte artificii menită să îi facă să se simtă ca într-o competiţie din calendarul WRC.

Printre alte dotări se mai numără jantele din aluminiu, de 18 inci, Cagliari, faruri cu tehnologie bi-xenon dar şi un pachet de iarnă. Cu toate că modelul va fi lansat abia în septembrie, precomenzile pentru el au început deja de anul trecut, atunci când a fost prezentat pentru prima dată.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă