5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. NOUL Audi A4, în premieră mondială. Luptă strânsă cu Seria...

GALERIE FOTO. NOUL Audi A4, în premieră mondială. Luptă strânsă cu Seria 3 și Clasa C

Audi A4 a ajuns la cea de a noua generație a sa, care va debuta pe piață spre finalul anului 2015 și va fi prezentată pentru prima dată în fața publicului la Salonul Auto de la Frankfurt. Primele imagini oficiale cu berlina germană au fost deja lansate.

Audi A4 a fost dezvăluit, pe internet, înaintea lansării în premieră mondială din luna septembrie. Berlina germană vine cu un aspect restilizat, pregătit de anul 2016, unul în care segmentul de piață al berlinelor premium va fi foarte aglomerat, mai ales după lansarea lui Alfa Rome Giulia.

Vezi și GALERIE FOTO. Merces Clasa A, facelift de 2015. Compacta germană păstrează motorizările Dacia

Audi A4, cel mai bine vândut model al producătorului din Inglostadt, mizează pe sportivitate o dată cu lansarea noii sale generații. Cu linii mai dinamice, modelul a primi blocuri optice noi, o grilă față hexagonală, împrumutată de la Prologue, dar și alte artificii la nivelul spatelui. Regândită complet, mașina a primit inclusiv un înveliș nou pentru partea dedesubt, care va ajuta nu doar la antifonare, ci și la aerodinamică, un capitol important al noii generații.

Modelul are o greutate redusă cu doar 15 kg, având în vedere că Audi a înlocuit majoritatea componentelor cu materiale ușoare încă de la generația precendentă. Dimensiunile au crescut la: 4.73 metri L, 1.84 metri lățime, 1.42 metri H, 2.82 metri ampatament.

Citește și FOTO. Noul Hyundai Creta, primele imagini oficiale. Luptă între crossovere asiatice

Audi A4 va intra pe piață cu 3 versiuni de motorizare TFSI și 4 versiuni diesel TDI. Modelul standard va fi echipat cu benzinarul de 1,4 litri TFSI, cu 150 CP, astfel că performanțele vor apărea încă de la versiunea entry-level. Celelalte motoare pe benzină sunt TFSI-ul de 2 litri cu 190 CP și vârful de gamă, TFSI 2.0 cu 252 CP. Ultimul dintre motoare va avea un consum de 5,7 L/100 km, în timp ce accelerația de 0-100 km se va realiza în 5,8 secunde.

Gama de motorizări diesel va cuprinde propulsoarele: TDI 2.0 (150 CP), TDI 2.0 (190 CP), TDI V6 (218/272 CP), iar cea mai puternică unitate va avea 272 CP. Versiunea de vârf va avea o accelerație de la 0-100 km/h în 5.4 secunde și un consum de 5,1 L/100 km.

Vezi și FOTO. Noul Kia Ceed, facelift de 2015 pentru compacta coreeană. Rival pentru Ford Focus

La aceste motorizări se vor adăuga, o dată cu lansarea versiunilor Audi S4/RS4 alte propulsoare mai puternice. Audi A4 va fi disponibil atât cu transmisie manuală, cât și cu S tronic cu șapte trepte, care va fi disponibilă atât pe versiunile standard, cât și pe cele cu tracțiune integrală quattro.

Nu în ultimul rând nemții au mărit interiorul lui A4, datorită ampatamentului crescut. Printre opțiunile de la interior, șoferul poate beneficia și de sitemul Virtual Cockpit. Sistemul de navigație este montat deasupra consolei centrale și poate fi controlat prin sistemul MMI cu butonul rotativ, în condițiile în care ecranul nu este unul tactil. Sistemul multimedia poate fi acționat și prin comenzi vocale.

Citește și FOTO. NOUL Alfa Romeo GIULIA, în premieră mondială. ATAC la Seria 3, A4 și Clasa C!

Printre alte dotări ale noului A4 se mai numără tabletele pentru locurile din spate, create in-house, dar și sistemele de asistare a șoferului mult mai peformante. În coloană, versiunile cu transmisie automată, pot menține distanță față de vehiculul din față fără ca șoferul să intervină în vreun fel. De asemenea până la viteze de 65 km/h mașina își poate menține singură banda.

Audi A4 va avea în conitnuare o luptă strânsă cu BMW Seria 3, Mercedes Clasa C, dar și cu alte modele care se anunță pe piață, cel mai important fiind Alfa Romeo Giulia.

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă