22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGeneral Motors recheamă în service 3 milioane de mașini

General Motors recheamă în service 3 milioane de mașini

General Motors (GM) a anunţat joi că va rechema în service aproximativ 3 milioane de vehicule, la nivel mondial. Acestea se adaugă celor 2,6 milioane de maşini incluse deja într-un program de acest tip. Măsura va genera costuri de până la 200 de milioane de dolari, relatează Reuters, preluat de Mediafax.

Prima campanie, care a inclus 2,6 milioane de vehicule, a avut loc din cauza unei defecţiuni la un senzor de incendiu de la cheia de contact, care a provocat accidente în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 13 persoane, din cauza opririi motorului.

Programul anunţat joi include rechemarea a peste 2,7 milioane de automobile pentru remedierea unei defecţiuni la lămpile din spate. Între modelele chemate în service din acest motiv se află Chevrolet Malibu, Pontiac G6 şi Saturn Aura.

Campania vizează şi vehicule Chevy Corvette şi Cadillac CTS, majoritatea vândute în Statele Unite.

Noile măsuri sunt rezultatul unei atenţii mai mari a companiei pentru problemele de siguranţă.

"Ne-am dublat eforturile de accelerare şi rezolvare a unor astfel de probleme, am identificat vehiculele care necesită remedieri", a declarat directorul pentru siguranţă al GM, Jeff Boyer.

Din cele aproape 3 milioane de maşini rechemate joi, 2,7 milioane au fost comercializate în SUA, 201.000 în Canada, 1.200 în Mexic şi peste 76.000 în afara Americii de Nord.

În cazul defecţiunii la lămpile din spate, GM a primit mai multe sute de reclamaţii, au avut loc 13 coliziuni şi două persoane au fost rănite.

Problema a fost semnalată din 2008, iar în 2009 au fost rechemate în service un număr mai mic de automobile. GM a precizat că nu are cunoştinţă că ar fi decedat persoane în accidente provocate de această defecţiune.

Cele mai citite

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...

Elicopterul președintelui Iranului a aterizat forțat. Nu se cunoaște starea liderului iranian

Elicopterul care îl avea la bord pe președintele Iranului, Ebrahim Rayeesi, a aterizat forțat, iar echipele de salvare fac eforturi să ajungă la locul...
Ultima oră
Pe aceeași temă