15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialMamaia, cimitir pentru adolescenți

Mamaia, cimitir pentru adolescenți

Nu trece an fără ca în Mamaia să nu aibă loc un accident tragic de circulație. Se întâmplă de obicei în extrasezon, când șoseaua este liberă și adolescenții teribiliști pot călca până la podea, ”la blană”, cum spun ei, pedala de accelerație. O fac uneori pentru că au mașini puternice și vor să scoată untul din ele, alteori pentru a impresiona fetele care îi însoțesc sau pentru că fac întrecere – celebrele liniuțe care au curmat deja multe vieți.

Cu 150 km/oră în stâlp

Cel mai recent caz a avut loc vineri noapte. Adrian Bîcu se afla la volanul unui Ford Focus și conducea cu circa 150 km/oră în zona Butoaie, în partea dinspre Năvodari a stațiunii Mamaia. Era noapte și carosabilul umed. Pe bulevard, bine asfaltat, s-au construit, de câțiva ani, mai multe sensuri giratorii. Să treci prin ele cu o asemenea vitează echivalează cu sinuciderea. Șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat fix într-un stâlp de beton care susține rețeaua electrică, pe care l-a rupt. Mașina s-a încolăcit practic în jurul său. Un martor spune că șoferul a depășit o altă mașină, a trecut prin sensul giratoriu și a intrat în stâlp.

În mașină se aflau prietenul cel mai bun al șoferului, Emanuel Coroma, dar și prietenele lor Veronica Anabella Vezeteu și Ioana Dima, toți patru din Năvodari. Coroma fusese arestat în anul 2013 pentru o tâlhărie comisă în Mamaia. A fost condamnat la un an de internare într-un centru pentru minori și eliberat condiționat cu doar 10 zile înainte să moară. Băieții aveau 20 de ani, fetele au 19. Băieții au murit pe loc. Martorii spun că imediat după accident au văzut scene de groază. Toți pasagerii erau încarcerați, băieții nu mai respirau, una dintre fete intrase în comă, iar cealaltă țipa speriată: ”Ajutor, scoteți-mă de aici!”.

Anabella Vezeteu este hostess la un hotel de lux din Mamaia, iar Ioana Dima este studentă la Chimie la Universitatea „Ovidius“ Constanța. Anabella a trimis, sâmbătă, un mesaj de pe patul de spital. ”Deocamdată nu îmi pot simți piciorul stâng, am trei coaste rupte și urechea tăiată. În rest, mici complicații. Sper să ne auzim cu bine. Și pentru cei care au zis că au murit doi penali și două curve habar nu aveți ce durere a rămas în sufletele noastre”, a postat ea pe o rețea de socializare.

Pistă de formula 1

Deseori, bulevardul din Mamaia e confundat cu o pistă de curse. În octombrie anul trecut, șoferul unui Audi a rupt un stâlp de electricitate, după ce l-a izbit în plin. Vitezometrul se blocase la 180 km/oră. Șofer era un marocan, cercetat penal după ce, în același an, ar fi încercat să lovească intenționat o persoană cu mașina.

În 2012, Adrian Petrişor Brotac, de 30 de ani, a plecat dintr-un club, la bordul unui Porsche Carrera 4S. ”Avea  viteză foarte mare”, au spus martorii. Avea două procese după ce fusese surprins de radare depășind viteza legală. A pierdut controlul și a intrat în stâlp. A murit pe loc. Pasagerii au supraviețuit.

În același an, în ianuarie a murit și George Parteca, fiul unor oameni de afaceri de succes din Constanța. Tot în Mamaia, tot la volanului unui Porsche. Avea 24 de ani și conducea un Porsche Carrera 997, în valoare de peste 100.000 de euro. A intrat într-un sens giratoriu cu mare viteză și când a ieșit din el a pierdut controlul. A rupt un copac de pe marginea drumului și s-a oprit într-un gard. Nu a murit pe loc. Medicii l-au găsit în comă, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Nu purta centură, iar primele analize au indicat o alcoolemie foarte mare: 1,70 la mie.

În 2007, George Gabriel Gociman, de 20 de ani, fiul altui hotelier celebru, conducea un Porsche Cayenne. Se pare că, în timpul unei ”liniuțe”, a scăpat bolidul de sub control, imediat după ce a trecut printr-un sens giratoriu. Avea peste 200 km/oră. Patru tineri au murit – trei pe loc, carbonizați, unul la spital, la scurt timp după.

În 2013, Paul Pavel, de 20 de ani, conducea o motocicletă în Mamaia. A intrat într-o macara care a tăiat linia continuă. Motocicleta a luat foc. Tânărul a murit în spital după câteva săptămâni.

”Deocamdată nu îmi pot simți piciorul stâng, am trei coaste rupte și urechea tăiată”, a declarat Anabella Vezeteu, supra­viețuitoare.   

CAUZĂ

Viteză excesivă

”Din primele verificări se pare că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed și alunecos. Din nefericire este un alt exemplu cu privire la conduita preventivă, cu privire la acest factor nociv care este viteza”, a declarat comisar Ciprian Sobaru, șeful Biroului Poliției Rutiere Constanța.

Cele mai citite

Rafila: Evoluţia artistului Florin Piersic este una favorabilă

Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro. "Am şi eu...

Natalia Intotero: Vom asigura și în acest an câte 15000 de lei pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro

Programul naţional de fertilizare in vitro va continua și în anul 2024, deși acum câteva luni a fost în pericol din cauza lipsei banilor.  „...

VIDEO. Momente de groază pentru Novak Djokovic. Tenisemnul a fost lovit în cap cu o sticlă

Novak Djokovic, în vârstă de 36 de ani și clasat pe primul loc în clasamentul ATP, a întâmpinat o situație neplăcută după ce s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă