10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMarți, data-limită pentru depunerea ofertelor și înscrierea în programul Prima Mașină

Marți, data-limită pentru depunerea ofertelor și înscrierea în programul Prima Mașină

Instituţiile financiare (bănci sau IFN) înscrise în Registrul Special al BNR trebuie să depună la Ministerul Finanţelor şi FNGCIMM, până la sfârşitul zilei, cererile de înscriere şi ofertele cu care participă în cadrul programului Prima Maşină, inclusiv costurile totale de finanţare. Programul de stimulare a cumpărării de autoturisme noi este accesibil tuturor băncilor și IFN-urilor înscrise în Registrul Special, cu cerinţe de adecvare de capital şi prudenţialitate sporite.

La jumătatea lunii au fost aprobate Instrucţiunile generale prin care este reglementată derularea operaţiunilor de garantare de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), fiind stabilit cadrul general aplicabil finanţatorilor care se vor înscrie în acest program, potrivit unui comunicat al Fondului.

Astfel, băncile şi IFN-urile trebuie să trimită Finanţelor şi Fondului cererile de înscriere în program, nivelul costurilor totale pe care le vor aplica pentru finanțările acordate, valoarea estimată a garanțiilor care urmează să fie acordate în cadrul programului, precum și angajamentul de respectare a încadrării costului finanțării cu garanție guvernamentală în marja maximă de 3% peste indicele ROBOR la 6 luni.

Ofetele vor fi depuse până marţi, 23 decembrie, ora 24:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice şi la cel al FNGCIMM, precum și în variantă electronică pe email.

Programul guvernamental Prima Maşină permite persoanelor fizice achiziționarea unui autoturism nou prin credit garantat de stat în procent de maxim 50%.

Beneficiarii trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani la data solicitării creditului și capacitate deplină de exercițiu, să declare pe propria răspundere că nu au mai deținut în proprietate un autoturism nou, să nu înregistreze restanțe la plata altor credite bancare și să nu aibă obligații de plată restante la bugetul general consolidat.

De asemenea, potențialii beneficiari trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din prețul de achiziție al autoturismului, care va fi asigurat printr-o poliță de asigurare de tip CASCO, pe toată durata de valabilitate a garanției.

Autoturismul, produs în spațiul intracomunitar sau provenit din import, va îndeplini cel puțin cerințele minime ale standardului Euro 5 și va fi achiziționat de la persoane juridice care au ca obiect de activitate vânzarea de autovehicule, la un preț de achiziție ce nu va depăși suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA.

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...
Ultima oră
Pe aceeași temă