17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialMașini istorice la Concursul de Eleganță din Sinaia

Mașini istorice la Concursul de Eleganță din Sinaia

Zeci de mașini istorice vor participa, sâmbătă, la cea de-a IV-a ediție a Concursului de Eleganță automobilistică, organizat de Retromobil Club România la Sinaia.

Concursul are opt categorii – Antebelice Cabriolet, Antebelice Coupe, Antebelice Sedan, Clasice Cabriolet, Clasice Coupe, Clasice Sedan, Fabricat in Romania, Automobile de competitie – la care au fost înscrise 42 de vehicule istorice. 

Mașinile care participă la concurs vor fi expuse, sâmbătă, în intervalul 10:00-16:00, pe Domeniul Regal Peleș și vor defila prin fața juriului și a publicului spectator începând cu ora 11:30. Juriul concursului va fi prezidat de Corrado Lopresto, cel mai important colecționar italian de vehicule istorice, iar ASR Principele Radu si ASR Principele Nicolae, membri de onoare ai R.C.R., vor asista la concurs. 

Începand cu ora 18:00 va fi organizată o paradă pe bulevardul central al orașului Sinaia. începand cu ora 19:00, în fața Casino-ului Sinaia, se va desfășura festivitatea de premiere. 

Pe lângă trofeul "Best of Show", vor fi acordate mai multe premii speciale: Premiul de restaurare, Premiul de conservare, Premiul pentru cea mai mare distanta parcursa ,Premiul pentru cel mai vechi automobil, Premiul publicului, Premii speciale ale juriului/sponsorilor.

Ca în fiecare an, în paralel cu concursul, în parcajul din zona Economat va fi organizată o expoziție cu vehicule istorice la care și-au anunțat participarea peste 50 de automobile.

”Concursul de Eleganță Sinaia, aflat la a patra ediție în varianta modernă, dedicată vehiculelor istorice, este cel mai important eveniment din cele peste 25 organizate anual de Retromobil Club Romania. Prezența dl-ui Corrado Lopresto în calitate de președinte al juriului, va contribui cu siguranță la creșterea prestigiului evenimentului, pe care ne străduim de la an la an să-l facem cât mai atractiv”, a declarat Bogdan Coconoiu, Președinte R.C.R.

Concursul de Eleganță este organizat Retromobil Club România, sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, cu sprijinul Primăriei orașului Sinaia și al Muzeului Național Peleș. Orașul Sinaia are o frumoasă tradiție a concursurilor automobilistice.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...
Ultima oră
Pe aceeași temă