11.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMașini premium, mai ieftine de 8.000 de euro

Mașini premium, mai ieftine de 8.000 de euro

Promotor a realizat un clasament al celor mai bune cinci modele de lux care pot fi cumpărate ieftin la mâna a doua.

Jurnaliştii îi avertizează pe eventualii entuziaşti că facturile de la service pentru aceste autoturisme nu vor ţine cont de vechimea lor, căci tarifele pentru piese şi manoperă sunt pe măsura preţului de achiziţie din vremea când modelul era nou. Iată clasamentul.

Audi A8 (1994-2002)

Prima generaţie a limuzinei germane Audi A8 a înlocuit vechiul Audi V8 şi a folosit o platformă din aluminiu (Audi Space Frame) pentru a reduce greutatea. Această generaţie de A8 impune cel mai mult res-pect dintre toate. Chiar şi după standardele de azi, interiorul primului Audi A8 este unul cât se poate de luxos, iar calitatea asamblării este de invidiat. Cât despre fiabilitate, părerile sunt împărţite – unii spun că maşina a fost construită ca un tanc, alţii spun că nu s-ar apropia niciodată de ea, din cauza problemelor pe care le are.

BMW Seria 7 (E65) (2001-2008)

Această generaţie de BMW a fost maşina care a pus pe jar marca germană, fiind prima din noul val de design impus de Chris Bangle, şeful departamentului de design de la acea vreme. Dar, cu toate acestea, limuzina celor de la BMW rămâne o propunere atractivă pentru cei care caută o maşină mare, confortabilă şi cu un strop de sportivitate. Cea mai potrivită variantă pentru uzul zilnic ar fi dieselul 730d (pe vremea aceea, literele din denumirile modelelor BMW chiar reflectau cilindreea – 3,0 litri), dar, dacă te simţi în putere, poţi să alegi şi una dintre variantele pe benzină – 745i (4,4 litri) sau 760i (6,0 litri).

Mercedes-Benz S-Class (W220) (1998-2005)

Un S-Class va fi întotdeauna un S-Class. Atenţie, însă, la mo-delele produse în primii doi ani (1998 şi 1999), fiindcă acelea au cele mai multe probleme la sistemele electronice. Sistemul de aer condiţionat să funcţioneze corect şi trebuie să fii atent la sunetele care vin din compartimentul motor. Dacă auzi bătăi neobişnuite, s-ar putea ca viaţa convertorului catalitic să fie pe terminate, ceea ce o să facă o gaură considerabilă în portofelul tău.

Range Rover (2002-2013)

Singurul SUV şi singurul model non-german de pe această listă, Range Roverul produs între 2002 şi 2013 are încă o prestanţă de care cu greu se pot apropia concurenţii săi germani din aceeaşi perioadă. Interiorul este demn de cel al unei limuzine, la fel şi spaţiul pentru pasageri. Diferenţa este că un Range Rover poate să iasă de pe şosea şi să te ducă aproape oriunde îţi îndrepţi privirea. Atenţie la sistemul de suspensie pneumatică, la cutia de viteze (au existat cazuri în care nu s-au putut repara şi au fost înlocuite) şi la nenumăratele sisteme electronice care îşi pot da obştescul sfârşit fără a da indicii clare. Un lucru e sigur – un Range Rover din generaţia precedentă nu e ieftin de întreţinut.

Volkswagen Phaeton  (2002-2014)

Volkswagen Phaeton este singura maşină de pe această listă care încă se produce – în România, preţul de pornire este de aproape 70.000 de euro. Sigur, varianta care se vinde acum a fost îmbunătăţită din toate punctele de vedere în comparaţie cu mo-delul pus în vânzare în 2002, însă un Phaeton e tot un Phaeton.

Nu există probleme tehnice majore raportate în studiile de fiabilitate, ceea ce îndulceşte şi mai mult ideea de a cumpăra o astfel de maşină. Motorul ideal ar fi dieselul de 3,0 litri TDI care produce 224 CP şi are un consum mediu de aproximativ 10 l/100 km.

Cele mai citite

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Misterul surdității lui Bethoven se dezvăluie

Se spune că marile genii ale umanității ard rapid! Creează opere monumentale și se sting devreme. Despre viața și simfoniile lui Beethoven s-au scris...
Ultima oră
Pe aceeași temă