16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialNoi sisteme de siguranță, obligatorii la bordul autoturismelor noi

Noi sisteme de siguranță, obligatorii la bordul autoturismelor noi

Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie non-legislativă prin care se propune obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme de asistenţă auto, prin aceasta înţelegând sisteme de detectare a pietonilor, dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. În prezent, trei sferturi din autoturismele noi nu au astfel de sisteme inteligente.

Potrivit PE, peste 25.000 de persoane sunt ucise şi alte sute de mii sunt rănite pe drumurile din ţările europene, aproximativ 90 la sută dintre aceste accidente având drept cauză greşelile umane.

„Multe dintre acestea ar putea fi evitate prin utilizarea noilor sisteme tehnologice de asistenţă a şoferilor în situaţii periculoase. În momentul de faţă, sistemele sunt prezente în relativ puţine modele de vârf, dar având în vedere avantajele lor evidente, deputaţii europeni doresc ca acestea să devină obligatorii pentru toate autoturismele noi”, explică reprezentanţii Parlamentului European.

Textul rezoluţiei non-legislative prevede, astfel, obligativitatea ca toate autoturismele noi să fie echipate cu sisteme care să detecteze pietonii şi care să includă dispozitive inteligente de frânare şi asistenţă la accelerare. Astfel de sisteme pot încetini o maşină pentru a evita un accident şi ajută şoferii să rămână în limitele de viteză. Unele sisteme pot, de asemenea, să direcţioneze o maşină înapoi atunci când iese de pe bandă.

În trecut, sistemele de asistenţă auto erau instalate doar pe maşinile de ultimă generaţie, însă în prezent, deşi echipamentele sunt montate pe maşinile de toate clasele, trei sferturi dintre autoturismele noi nu sunt echipate cu astfel de sisteme din cauza costului suplimentar, arată PE.

De asemenea, deputaţii europeni doresc să evalueze posibila valoare adăugată a reducerii limitei de alcool din sânge la zero pentru şoferii începători şi pentru şoferii profesionişti din întreaga UE.

Rezoluţia a fost votată marţi cu 593 de voturi „pentru”, 39 de voturi „împotrivă” şi 53 de abţineri. 

Cele mai citite

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...

Importanța testelor de screening pentru femei – Pasul esențial către o sănătate durabilă

Datorită progreselor rapide ale tehnologiei aplicate în medicină, femeile pot face teste de screening pentru a depista la timp boli grave, bolile canceroase, în...

VIDEO. Furtuna din Texas a provocat mai mulți morți

Furtunile au omorât mai multe persoane și au lăsat fără curent electric aproape un milion de locuințe și întreprinderi din sud-estul Texasului, scrie BBC. „Avem...
Ultima oră
Pe aceeași temă