FOTO. O mașină de legendă sfidează timpul. 38 de ani de la ultima “Broscuță” a Germaniei

de Mihai Diac , 19 ianuarie 2016 - stire actualizata la ora 11:31, 19 ianuarie 2016

Cel mai popular automobil construit vreodată în Germania este, cu siguranță, Volkswagen Käfer – frecvent denumit “Broscuță”.

Mașina a fost produsă din 1938 până în 1978 pe teritoriul Germaniei. Ulterior, până în anul 2003, Käfer a mai fost produs în America Latină.

La început, mașina s-a numit, oficial, Type 1. Se spune că fabricarea ei a fost cerută chiar de Hitler, care ar fi impus câteva caracteristici: să poată transporta doi adulți și trei copii, să atingă 100 de kilometri la oră, să consume cel mult șapte litri de benzină la suta de kilometri  și să coste cel mult 1000 de mărci.

Proiectul a fost condus de inginerul Ferdinand Porsche, care l-a dus la bun sfârșit.

Primul Käfer costa doar 900 de mărci – mai puțin decât o motocicletă. Mașina avea numai două uși, accesul pe bancheta din spate era greoi, astfel că, practic, în mașină încăpeau doar patru oameni.

Producția pe scară largă a acestei mașini ieftine era corelată și cu programul de construire de șosele, în Germania interbelică.

Käfer a avut succes imediat, circa 150.000 de cetățeni germani înscriindu-se s-o cumpere. Până în anul 1939 au fost asamblate însă doar 630 de exemplare, întrucât fabrica VW de la Wolfsburg a fost reprofilată pentru producția de război. Industria auto germană a primit ordin să furnizeze mașini blindate tip Kübelwagen.

După al doilea război mondial, producția lui Käfer a fost reluată, în mai multe versiuni, care au fost denumite 1200, 1300 sau 1500 – numărul indicând capacitatea cilindrică a motorului, cu variantele 1302 și 1303. În SUA, modelul a fost cunoscut sub numele VW Bug.

Ultimul automobil Käfer asamblat în Germania a ieșit pe poarta fabricii din Emden la data de 19 ianuarie 1978 – acum 38 de ani. În Mexic, producția a încetat în anul 2003.

Din 1938 până în 2003, s-au produs peste 21 de milioane de mașini Käfer. Acest model e socotit cel mai longeviv și cel mai răspândit din întreaga istorie  a automobilului.

În gama actuală de modele ale producătorului VW, continuatorul “Broscuței” este modelul denumit New Beetle. El nu mai este însă asamblat pe platforma originală a lui Käfer, ci pe platforma VW Golf.

Comentarii

  • Joaquin Murieta

    19 ianuarie 2016 16:19

    Masina a fost proiectata de Hitler care era pictor deci a desenat caroseria cu mana lui. Tot Hitler a impus motorul racit cu aer care s-a adaptat mai bine la Trabant in doi timpi decat la VW. Compania Mercedes a primit sarcina sa produca VW dar ei au refuzat sa produca motorul racit cu aer considerat de ei necorespunzator. Totusi au produs o masina cu caroserie identica ca cea proiectata de Hitler dar cu motor racit cu apa care poate fi vazuta si azi prim muzee. Hitler n-a fost multumit si i-a impus lui Porsche sa faca o masina exact cum o proiectase Hitler. Nici Porsche nu a fost prea incantat de proiect el dorea o masina electrica cum e Tesla azi si in plus dotata cu posibilitatea de a fi condusa automat de calculator cum e Tesla azi. Masina n-a prea avut calitati tehnice dar cum in lume sunt multi nazisti semnul VW a devenit noua zvastica. Porsche s-a considerat tot restul vietii un ratat pentru ca nu a putut produce masina electrica la care el visa. A construit totusi un tank diesel-electric dar nici ala n-a speriat pe nimeni pe campul de lupta.

    raspunde comentariului
  • Man Ioana Alexandra

    19 ianuarie 2016 16:17

    ''În orice problemă există o oportunitate! !!Cautam parteneri retea Marketing Mondial !! Începe ziua făcând, mai întâi, ordine... în gândurile tale. Asta fac liderii adevărați!Abia după ce îți este clar ce vrei SĂ FACI, SĂ FII și SĂ OBȚII, ACȚIONEAZĂ!!!Oferte de lucru-Operator OnLine !Solutii Ingenioase pentru Combaterea Crizei Economice din Romania !Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legalde comision! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige progresiv comisioane, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Se asigura training gratuit sub forma unor lectii pe e -mail, la sfarsitul acestor cursuri puteti CONTINUA sau va puteti RETRAGE. Exclusiv compania ofera si scrisoare de recomandare dupa circa 3 luni de activitate ! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul la adresa de email manioanaalexandra yahoo.com

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.