15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPiața auto la 9 luni: România, printre cele mai mari creșteri din...

Piața auto la 9 luni: România, printre cele mai mari creșteri din UE

Piața auto din UE a crescut pentru a treisprezecea lună consecutiv, în septembrie. România ocupă un loc fruntaș, cu o creștere de 25,5% în primele 9 luni ale anului, față de perioadă similară a anului trecut.

Doar trei țări din UE depășește România în primele 9 luni ale anului, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA): Portugalia (+35,3%), Irlanda (+29,8%), Croația (+25,8%). Însă în Croația totalul mașinilor comercializate este la jumătate față de România.

În total, în România au fost comercializate în perioada ianuarie – septembrie 2014 un număr de 51.564, față de 41.073, câte au fost vândute în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru România este cea de a cincisprezecea lună consecutiv de creștere.

Grupul Renault a obținut cea mai mare creștere, în UE, din rândul giganților auto, înregistrând un plus de 15,9% în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară a anului trecut. Dacia a înregistrat un volum al vânzărilor de 273.743 unități, față de 211.955, ceea ce se traduce printr-o creștere de 29,2%. Singurul producător care depășește compania de la Pitești este Mitsubishi, însă la un volum de 4 ori mai mic.

În total piața mașinilor noi din UE a numărat în primele 9 luni ale anului aproximativ 9,6 milioane autoturisme, o creștere cu 6,1% față de anul trecut. Volkswagen rămâne în continuare cea mai vândută marcă din UE, cu 1,17 milioane unități, o creștere de 4,8%. De asemeni cea mai mare piață europeană este tot Germania, cu un volum de 2,28 milioane unități, cu 2,9% mai mult decât anul trecut. Printre piețele care mai depășesc 1 milion unități la 9 luni se numără: Marea Britanie (1,96 milioane), Franța (1,34 milioane) și Italia (1,04 milioane).

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Găgăuzia vrea ca Republica Moldova să fie în uniunea economică a Rusiei, nu în UE

Guvernatoarea Găgăuziei - regiune autonomă a Republicii Moldova - a declarat că Republica Moldova ar trebui să facă parte din Uniunea Economică Eurasiatică, alături...
Ultima oră
Pe aceeași temă