10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPrima Mașină, un nou program guvernamental, după formatul Prima Casă

Prima Mașină, un nou program guvernamental, după formatul Prima Casă

Tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani ar putea beneficia de un nou program guvernamental după formatul celui consacrat sub numele de Prima Casă. Prima Mașină ar trebui să le ofere tinerilor posibilitatea de a achiziționa un automobil în condiții mai bune decât prin creditele auto tradiționale.

"Generic i-am spus "Prima Masina", se adresează tinerilor 18-30 de ani. Nu există tânăr care să nu-și dorească să conducă o mașină. Săptămâna viitoare vom avea prima întâlnire cu Fondul de Garantare, contragarantare și producătorii", a declarat Constantin Niță, Ministrul Economiei, potrivit Știrilor ProTV.

Proiectul urmează să treacă, săptămâna aceasta, de primele evaluări, iar în cazul în care va fi aprobat el urma ca din toamnă să fie lansat în mod oficial. Prima Mașină ar urma să încurajeze piața auto din România, fiind acceptate doar mașinile noi.

Tinerii ar trebui să urmeze mai multe etape pentru a-și achiziționa o mașina prin acest program, la fel ca și în cazul Prima Casă. Mai întâi vor trebui să găsească o bancă inclusă în acest program, după care se vor duce cu dosarul la un dealer auto pentru a-și comanda mașină, nouă, dorită. În cele din urmă dosarul complet va ajunge la Fondul de Garantare, care va aproba creditul. 

Prin acest program Guvernul ar urma să garanteze circa 50% din valoarea creditului, prin Fondul din Garantare. Un alt program similar, existent pe piață, este creat de dealeri, în parteneriat cu băncile, și se adresează doar pentru mașinile cu un motor mai mic de 1 litru.

Piața auto din România a început, anul acesta, să resimtă primele semne ale ieșirii din recesiune. Au fost înregistrate creșteri, în prima jumătate a anului, la aproximativ una din două mărci auto, totalul pieței, în această perioadă, fiind de 30.000 autoturisme.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă