8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialViitorul e tot mai electric

Viitorul e tot mai electric

Marii producători auto au început să se orienteze tot mai mult spre autovehiculele propulsate electric. Grupul Volkswagen, afectat de scandalul emisiilor poluante, a anunţat planuri ample în domeniu.

Aflată în plin scandal al emisiilor, care ar putea reprezenta costuri totale de 18,5 miliarde de dolari, compania germană Volkswagen speră că maşinile electrice îi vor asigura viitorul, scrie Go4it. Grupul auto se va concentra pe „e-mobilitate“ şi va dezvolta propriile baterii, la fel cum va face Tesla Motors, cel mai cunoscut producător mondial de maşini electrice.

Volkswagen speră ca în 2025 să ajungă să vândă între două şi trei milioane de vehicule electrice pe an. Maşinile autonome reprezintă o parte importantă a strategiei companiei. Potrivit lui Müller, Volkswagen va dezvolta o tehnologie competitivă pentru automobile fără şofer, pe care o va oferi şi altor companii. Investiţiile necesare pentru deru­larea planului vor fi de miliarde de dolari. Pentru asta, compania va trebui fie să strângă bani, fie să îşi crească veniturile. De asemenea, trebuie, potrivit lui Müller, crescută eficienţa departamentului de cercetare şi dezvoltare.

De asemenea, reprezentanţii Skoda, parte a grupului Volks­wagen, au anunţat că vor lansa primul automobil electric în 2020. El va fi un SUV de sine stătător, construit pe noua platformă MEB a Grupului VW, destinată exclusiv mașinilor electrice, potrivit Autoexpert.

SUV-ul electric plănuit de Skoda reprezintă unul dintre cele 30 de modele complet electrice pe care Grupul VW le va lansa până în 2025. Acesta va pune, astfel, umărul la atingerea cifrei de 3 milioane de mașini electrice pe care VW își propune să le comer­cializeze până în 2030. Skoda va opta astfel pentru un model cu totul nou, în loc să ofere o variantă electrică a actualului său SUV Kodiaq.

„E mai simplu să pui la punct un model care a fost creat de la 0 pentru a fi mașină electrică. Iar mașinile electrice vor avea un preț mai mare decât cele cu aprindere în viitorul nu foarte îndepărtat, de aceea vom construi un model premium, care oricum e mai scump”, a declarat Duncan Movassaghi, director al Skoda UK.

La prezentarea din 2020, SUV-ul electric va fi al treilea model ce dispune de tehnologie electrică produs de Skoda. El va fi precedat, în cadrul grupului, de două variante plug-in hybrid din gama de modele Superb și Kodiaq, ce vor apărea în 2019. Viitorul model va ținti o autonomie de aproximativ 500 km și un timp de încărcare de 15 minute, valori ce tind să se apro­pie de cele ale unei mașini cu motor termic, dar la costuri de rulare mult mai scăzute.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă