9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialVolkswagen vrea să cumpere grupul Fiat Chrysler

Volkswagen vrea să cumpere grupul Fiat Chrysler

Grupul Volkswagen este în discuţii avansate cu proprietarii  Fiat Chrysler Automobiles pentru cumpărarea producătorului auto italian care în ultimii ani s-a extins în Statele Unite după ce a cumpărat compania Chrysler, informează  Manager MagazinProprietarii Fiat vor acum să-şi direcţioneze resursele asupra brandului Ferrari şi să renunţe la afacerile trandiţionale din industria auto, au mai spus diverşi oficiali care sunt angrenaţi în acest proces de preluare.

Pe de altă parte, aşa cum se obişnuieşte în astel de situaţii, reprezentanţii Volkswagen şi Fiat au refuzat să comenteze zvonurile apărute în presă. De asemenea, holdingul Exor, al familiei Agnelli, care controlează 30% din acţiunile Fiat, nu a comentat.  

Însă, de la apariţia în presă a acestui zvon acţiunile Fiat au crescut cu 5 procente, iar cele ale grupului Volkswagen au consemnat un declin de 1,5 la sută. Proprietarii celor două companii sunt încă departe de a ajunge la un acord asupra unui eventual preţ, mai scriu jurnaliștii de la Manager Magazin.

Volkswagen speră că, prin achiziţia Fiat Chrysler, va putea folosi reţeaua de distribuţie a Chrysler din Statele Unite pentru a-şi rezolva problemele de vânzări pe piaţa americană.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă