8.9 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialBLACK FRIDAY 2015. Ce vânzări au avut magazinele în weekendul de reduceri

BLACK FRIDAY 2015. Ce vânzări au avut magazinele în weekendul de reduceri

Magazinele din România au avut vânzările de sute de milioane de lei în weekendul de reduceri Black Friday 2015. În premieră pe piața românească, valoarea comenzilor online a depășit vânzările din retailul tradițional. Românii au apreciat prețurile mai bune ale magazinelor online, oferta diversificată și posibilitatea de a returna produsele în 30 de zile. Dacă în mod normal cota uzuală de piață este de 30% pentru online, de Black Friday, peste 60% dintre cumpărături au fost făcute pe Internet. 

În primele trei zile de reduceri, categoriile cele mai populare la nivel de tranzacții online au fost, în ordine: IT&C, cărți și materiale didactice și fashion, urmate de produsele pentru copii și telecom. 

Bilanțul Black Friday la eMAG a înseamnat comenzi de 602 mii de produse în valoare de 202 milioane lei. Cea mai mare comandă facută vreodată online la eMAG este de 85.590 euro și a fost realizată astăzi pentru Range Rover Sport 4.4 Diesel SDV8 HSE Dynamic Luxor redus cu peste 20.000 euro de la 105.667 euro. Magazinul a vândut 41.000 de telefoane, 29.000 de televizoare, 22.000 de parfumuri, 18.600 de jucării, 13.400 de laptopuri, 13.000 de plăci, perii și uscătoare de păr, 12.000 de anvelope, 9.000 de frigidere, 2.000 de smartwatch-uri, 60 de tone de mâncare pentru animale.

În weekendul de Black Friday, Flanco a înregistrat vânzări de 116 milioane de lei, în creștere cu 18% față de anul trecut. Peste 3 milioane de vizitatori au intrat în cele 95 de magazine și pe site-ul www.flanco.ro, în weekendul 20-22 noiembrie. În topul preferințelor clienților s-au aflat smartphone-urile Samsung S5 cu 2500 de bucăți vândute, iPhone 6 cu 1500 de bucăți vândute, Huawei P8 Lite cu 900 bucăți vândute și consola PS4 cu joc inclus, din care s-au vândut 400 de bucăți. 

Autovit.ro, cel mai mare site de anunțuri auto din România, a vândut 38 de mașini noi și rulate, care au avut prețuri reduse. Valoarea totală a mașinilor înainte de reducerile oferite de dealeri a fost de 1,2 milioane euro, iar valoarea cumulată a reducerilor a fost de 280.000 euro. Platforma blackfriday.autovit.ro a funcționat vineri, 20 noiembrie 2015, în intervalul 8.00– 18.00 fără întrerupere. 

Clienții ZOOT s-au axat pe achiziționarea pieselor vestimentare și de încălțăminte ce aparțin unor branduri medium-high. Printre produsele alese cu preponderență au fost modelele de încălțăminte din piele ale brandurilor olandeze Bullboxer și Bronx, piese vestimentare ale brandurilor masculine de top Ben Sherman și Selected, U.S. Polo și Pepe Jeans. 

Cele mai citite

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă