13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialCel mai scump ceas din lume, estimat la 12 milioane de euro,...

Cel mai scump ceas din lume, estimat la 12 milioane de euro, scos la licitaţie

Cel mai scump ceas din lume, o capodoperă a ceasornicarilor elveţieni, supranumit "Supercomplication Henry Graves", estimat la 12 milioane de euro, va fi scos la vânzare într-o licitaţie care va fi organizată de casa Sotheby's pe 14 noiembrie, la Geneva.

Comandat în 1925 de bancherul american Henry Graves, realizarea sa a necesitat trei ani de cercetări ştiinţifice şi cinci ani pentru a fi asamblat. Acest cronograf de buzunar, din aur, ce îndeplineşte 24 de funcţii, inclusiv un calendar infinit, fazele lunii, timpul sideral şi indicaţii orare pentru răsăritul şi apusul Soarelui pentru oraşul New York, a fost realizat exclusiv manual de compania Patek Philippe în anul 1933.

A fost vândut pentru prima dată la New York în 1999. Estimat pe atunci la o sumă cuprinsă între trei milioane şi cinci milioane de dolari, a fost adjudecat cu 11 milioane de dolari, devenind cel mai scump ceas din lume vândut vreodată la licitaţie. Acest record a rămas neegalat până în prezent, precizează casa Sotheby's. Reapariţia lui pe piaţă coincide cu împlinirea a 175 de ani de la înfiinţarea manufacturii elveţiene Patek Philippe.

"Supercomplication Henry Graves" a rămas vreme de 56 de ani ceasul capabil de operaţiuni cu cel mai mare grad de complexitate din lume. În prezent, el este depăşit din acest punct de vedere doar de operaţiunile complicate realizate de maşini şi de computere.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă