12 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialÎn cinci ani convorbirile pe telefonul mobil se vor purta prin holograme

În cinci ani convorbirile pe telefonul mobil se vor purta prin holograme

Telefoanele mobile vor deveni până în 2015 suficient de avansate pentru a proiecta o imagine tridimensională a persoanei care sună, în timp ce laptopurile ar putea fi alimentate prin energie cinetică, potrivit unor estimări ale cercetătorilor grupului IBM, citate de Bloomberg, informeaza Mediafax.

Predicţiile fac parte din tradiţia anuală a grupului american, cel mai mare furnizor de servicii pentru computere. IBM îşi consultă la sfârşit de an cei 3.000 de cercetători pentru a identifica cinci idei cu cele mai mari şanse de a deveni realitate în următorii cinci ani.

Convorbirile holografice proiectate de telefonul mobil conduc topul anul acesta.

Predicţiile specialiştilor IBM includ şi baterii care se încarcă în contact cu aerul, programe IT care pot informa exact unde şi când se vor produce ambuteiaje rutiere, generarea de informaţii despre mediu prin intermediul unor senzori din smarphone-uri şi maşini sau alimentarea oraşelor cu energie obţinută din căldura degajată de serverele de date.

“Acestea sunt toate obiective îndrăzneţe, ceea ce este bine. Într-o perioadă dominată de pesimism, o doză mică de optimism tehnologic nu este rea”, a afirmat Paul Saffo, director operaţional al diviziei de prognoză la compania de consultanţă Discern din San Francisco.

Ideile nu sunt pentru IBM doar simple speculaţii. Grupul se numără printre puţinele corporaţii care investesc în proiecte de cercetare pe termen lung şi contează pe inovaţie pentru dezvoltarea viitoare, notează Saffo.

IBM a investit 5,8 miliarde de dolari în cercetare anul trecut, 6,1% din venituri. Chiar dacă în scădere de la circa 10% în anii ’90, IBM cheltuieşte mai mult pentru cercetare decât rivalii din IT, ca Hewlett-Packard, cu 2,4%.

În primul set de predicţii, din 2006, cercetătorii IBM au afirmat că traducerea instantanee a convorbirilor va deveni obişnuinţă. Aşa ceva nu s-a întâmplat încă, potrivit Bloomberg. În timp ce anumite programe pot traduce rapid documente în format electronic, iar o serie de aplicaţii pot oferi o traducere limitată a convorbirilor, nu există încă nimic disponibil la nivel universal.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă