10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUn nou Kindle, de la Amazon

Un nou Kindle, de la Amazon

Gadgets

Gigantul comercial online Amazon a lansat un nou Kindle, mai subțire și mai ușor, care speră să-și găsească un loc pe piața cărții electronice, concurată puternic de tabletele multifuncționale, relatează AFP.

Kindle Oasis, a opta generație de carte electronică (eBook Reader) lansată de Amazon, va fi pusă în vânzare în SUA, pe 27 aprilie, la prețul de bază de 290 de dolari.

Firma americană promite un dispozitiv de 130 de grame, cu 20% mai ușor decât celelalte Kindle.

În partea ei cea mai subțire, cartea electronică nu va avea mai mult de 3,4 milimetri grosime și va permite cititorului „să se abandoneze universului autorului“, potrivit fondatorului Amazon, Jezz Bezos.

Lansarea acestui produs intervine într-un moment în care consumatorii folosesc din ce în ce mai mult tabletele, care dispun de numeroase funcții pentru a fi folosite ca suport de carte electronică.

În fața acestei tendințe, Amazon asigură că noul său Kindle Oasis este foarte ergonomic, are o baterie cu o durată mai lungă, iar cu ajutorul lui se poate citi chiar și în plin soare, ca și cum ar fi vorba de o carte tipărită. 

Cele mai citite

Dan Podaru: După destrămarea coaliției PSD – PNL la nivel de Capitală, trebuie retras și candidatul pentru Primăria Sectorului 1

Destrămarea coaliției PSD – PNL pentru Primăria Capitalei ar trebui să atragă după sine și schimbarea candidatului pentru Primăria Sectorului 1 din partea celor...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....
Ultima oră
Pe aceeași temă