18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecial5% din telefoanele mobile din Romania, ascultate de catre persoane fizice

5% din telefoanele mobile din Romania, ascultate de catre persoane fizice

Aproximativ 5% dintre telefoanele mobile din Romania sunt folosite ca dispozitive de ascultare, prin instalarea unui program simplu care nu lasa urme nici pe telefon, nici pe factura, afirma seful unui birou de detectivi privati de la Milano, citat de revista americana Newsweek monitorizata de NewsIn.

Max Maiellaro, seful Agatha Christie Investigation, un birou de detectivi privati de la Milano, apreciaza ca 3% din telefoanele mobile din Franta si Germania sunt ascultate, si circa 5% dintre cele din Grecia, Italia, Romania si Spania.

James Atkinson, expert american in dispozitive de ascultare a telefoanelor, crede ca in Statele Unite numarul telefoanelor mobile ascultate este de 3%.

O noua generatie de programe de spionare ieftine si usor de instalat face ca telefoanele mobile sa poata fi ascultate foarte usor si, mai mult, sa fie transformate in dispozitive de ascultare. Tot ce trebuie sa faca cineva care vrea sa spioneze o alta persoana este sa ii subtilizeze telefonul si sa tasteze un anumit cod. Programul nu ajuta doar la ascultarea convorbirilor efectuate de pe telefonul respectiv. In acest fel se pot asculta, de asemenea, conversatiile care au loc intr-o camera din cealalta parte a lumii. Singurul mod ca o persoana sa se asigure ca telefonul sau nu functioneaza ca un dispozitiv de inregistrare si transmitere de date este de a-i scoate bateria, potrivit expertilor in securitate.

Peste 200 de companii vand in prezent pe internet programe care activeaza microfoane incorporate in telefoanele mobile, chiar si cand persoana vizata nu foloseste telefonul. Preturile se situeaza intre 50 si 300 de dolari, potrivit Newsweek, iar instalarea programului dureaza un minut si nu lasa urme nici pe telefon, nici pe factura. In plus, nici transferul de date nu lasa urme. Distribuitorii sunt reticenti cand este vorba sa furnizeze cifre, dar unii experti – detectivi privati si consultanti – sustin ca un numar surprinzator de mare de persoane au telefoane-spion, fiind ascultate de obicei de partenerul de viata, rude sau colegii de serviciu.

In trecut, FBI a folosit aceasta tehnologie pentru a asculta capi interlopi sau alti suspecti. In ultima vreme insa, programele de acest tip sunt din ce in ce mai folosite de persoane fizice care vor sa-si spioneze apropiatii sau colegii de munca, potrivit consultantilor in securitate citati de Newsweek.

Aceste estimari se refera doar la ascultarea "civila" a telefoanelor, neluand in calcul operatiunile similare desfasurate de institutiile de stat.

Programele spion sunt deosebit de performate in cazul iPhones, BlackBerry sau altor telefoane avansate, pentru ca acestea au o ampla capacitate de procesare. De asemenea, retelele GSM sunt mai vulnerabile decat tehnologiile mai vechi.

Programele folosite de organisme precum FBI sunt disimulate de obicei in SMS-uri si se instaleaza singure la citirea mesajului, potrivit unui dezvoltator italian care a refuzat sa i se dezvaluie identitatea.

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă