14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAmericanii se tem că Rusia și China le pot distruge sateliții

Americanii se tem că Rusia și China le pot distruge sateliții

Comandamentul forţei spaţiale a SUA consideră că sateliții americani nu sunt suficient de bine protejați în cazul unui conflict militar, a declarat şeful Comandamentului spaţial al SUA (USAF Space Command), John Hyden, informează Agerpres, citând agenția rusă Sputnik News.

John Hyden a făcut această declarație în cursul unei reuniuni a subcomitetului pentru armament strategic al Camerei Reprezentanţilor, potrivit site-ului de informaţie american Washington Free Beacon. Pentagonul se teme că Rusia şi China ar putea să scoată din funcţiune sateliţii americani militari şi de recunoaştere în cazul unor eventuale viitoare conflicte spaţiale. 

‘Adversarii noştri dezvoltă arme cinetice, cibernetice şi cu energie dirijată capabile să asigure interzicerea accesului, să perturbe şi să distrugă capacităţile noastre spaţiale’, a declarat generalul Hyden. 

Potrivit lui, sateliţii GPS americani rămân vulnerabili în faţa adversarilor ca putere în spaţiu: sateliţii ar putea fi orbiţi, iar programul lor informatic – piratat. În plus, funcţionarea sistemului GPS este în legătură directă cu utilizarea armelor americane de înaltă precizie pentru că semnalele sateliţilor sunt utilizate pentru a le ghida, a subliniat generalul. 

John Hyden a evocat, de asemenea, vulnerabilitatea noului centru de comandă al informaţiilor militare, care are misiunea să urmărească tirurile cu rachete antisatelit, roboţii-ucigaşi orbitali şi laserele capabile să orbească sateliţii. 

În afară de aceasta, comandamentul spaţial al SUA a creat 39 de echipe cu misiunea de a efectua operaţiuni cibernetice ofensive şi defensive care implică sisteme spaţiale. 

Potrivit generalului David Buck, care comandă o unitate în cadrul comandamentului strategic al SUA, nu există nici măcar un singur element al arhitecturii spaţiale americane, inclusiv al arhitecturii militare de la sol, care să nu fie în pericol. 

‘Rusia consideră dependenţa SUA faţă de mijloace spaţiale ca o vulnerabilitate care ar putea fi exploatată. Astfel, ea îşi ia măsuri în mod deliberat pentru a-şi întări capacităţile antispaţiale’, estimează generalul. 

Potrivit lui, China îşi testează şi ea tehnologiile antispaţiale şi antisatelit. 

Adjunctul comandantului şef al Marinei ruse, Viktor Bursukov, a declarat recent postului de radio Eho Moskvî că unele submarine ruseşti sunt echipate cu rachete capabile să distrugă ţinte în spaţiul cosmic. 

‘Noi utilizăm astfel de tehnologii. Ele sunt dezvoltate de cercetători în Rusia, dar şi în străinătate. Se înţelege de la sine că în viitor acesta va fi un tip de armament comun al submarinelor’, a declarat viceamiralul. 

‘Comunitatea internaţională este preocupată mai ales de lansările de rachete balistice, care constituie în prezent arma cea mai redutabilă a submarinelor’, a adăugat el.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia pune România pe lista țărilor care oferă armament Ucrainei. Despre sistemul Patriot încă nu se spune nimic

Rusia a plasat România pe un fel de "listă neagră", aceea a țărilor care furnizează sprijin militar Ucrainei, indicând precis și ce fel de...

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri, 22 mai 2024, începând cu ora 9:30, a VI-a ediție a Conferinței FOCUS...

Evenimentul va reuni în Aula Carol I a Palatului CCIB (Str. Ion Ghica nr. 4) reprezentanți ai comunității de afaceri a Capitalei, precum și...

Previziunile CE pentru economia europeană: creșterea PIB-ului în 2024 ar urma să fie de 1,0 % în UE și de 0,8 % în zona euro

Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit uşor, de la 0,9% la 1%, estimările privind creşterea economiei Uniunii Europene în acest an, pe fondul avansului consumului...
Ultima oră
Pe aceeași temă