19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialAtacuri asupra telefoanelor cu sisteme de operare iOS şi Android

Atacuri asupra telefoanelor cu sisteme de operare iOS şi Android

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, Techion și Universitatea din Adelaide a descoperit, recent, o modalitate prin care un atacator cibernetic poate fura „chei“ de criptare folosite pentru protejarea conturilor de tip wallet (portofel) – Bitcoin, Apple Pay, dar și alte servicii sensibile din cadrul sistemelor de operare Android și iOS, a anunțat, luni, Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), pe propria pagină de Internet, citat de Agerpres.

Potrivit specialiștilor, “prin plasarea unui dispozitiv lângă un terminal mobil care inițiază operațiuni criptografice, un atacator poate măsura destule emisii electromagnetice, astfel încât să poată extrage, în cele din urmă, cheia secretă de autentificare a utilizatorului sau cea utilizată pentru tranzacțiile financiare”, iar “același lucru poate fi realizat prin folosirea unui adaptor conectat la cablul de încărcare via USB”.

„Un atacator poate măsura printr-o metodă non intruzivă aceste efecte fizice, prin folosirea unui dispozitiv magnetic de doar doi dolari plasat în apropierea terminalului sau prin intermediul unui adaptor USB improvizat ce se conectează la cablul USB al telefonului și o placă de sunet externă, cu conectivitate USB. Folosind astfel de măsurători, am reușit să extragem chei din OpenSSL și CoreBitcoin, ambele de pe dispozitive cu iOS. În același timp, am observat o scurgere parțială a cheilor din Open SSL ce rulează pe Android sau din Common Crypto de pe iOS”, susțin cercetătorii israelieni.

Terminalele care rulează versiuni mai vechi ale iOS ( iOS 7.1.2 până la 8) sunt cele mai afectate de noile atacuri, la fel și acei utilizatori ce folosesc variante mai actualizate ale iOS apelează la aplicații vulnerabile.

În ceea ce privește remedierea problemei, experții subliniază faptul că, momentan, pentru a avea succes, un atacator are nevoie de acces fizic prin cablu sau printr-un dispozitiv în proximitatea terminalului-țintă vulnerabil. Perioada de timp necesară extragerii cheilor depinde de specificul aplicației vizate de atac.

Avertizarea Kaspersky Lab: un nou troian

Dispozitivele dotate cu sistemul de operare Android 4.4.4. sau versiuni mai vechi sunt expuse, în această perioadă, unui atac agresiv din partea troianului Triada, au atenţionat într-un comunicat de presă, experții Kaspersky Lab, compania producătoare a antivirusului cu acelaşi nume.

„Aplicațiile pot fi găsite uneori în Google Play, sub forma unui joc sau a unei aplicații de divertisment. De asemenea, pot fi instalate în timpul unui update al unei aplicații existente și, ocazional, sunt pre-instalate pe dispozitivul mobil. Dispozitivele cu Android 4.4.4. sau cu variante anterioare sunt cele mai vulnerabile. Există 11 familii de troieni cunoscuți care folosesc privilegii de tip root. Trei dintre aceștia – Ztorg, Gorpo și Leech – lucrează împreună. Dispozitivele infectate cu acești troieni se organizează într-o rețea, creând un fel de botnet de publicitate, pe care atacatorii îl pot folosi ca să instaleze diferite tipuri de publicitate nedorită. La puțin timp după ce preiau controlul sistemului, troienii descarcă și instalează o breșă de acces în sistem. Apoi, prin intermediul ei, activează două module care pot descărca, instala și lansa alte aplicații“, adaugă specialiștii de la Kaspersky Lab.   

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă