11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialBlack Sunday: imagine 3D la preț de 3 lei

Black Sunday: imagine 3D la preț de 3 lei

eMag a vândut duminică seară, preț de mai bine de două ceasuri, produse resigilate la “ofertă specială”. Cu numai 1 leu, cei norocoși au putut lua un telefon Samsung Galaxy S4, iar un televizor LED Smart TV 3D cu diagonală mare s-a vândut cu 3 lei, de la peste 4.200 de lei cât a costat inițial. Defecțiunea anunțată de retailer va costa compania 1,16 milioane de lei, circa 260.000 de euro.

“Este o eroare tehnică și ne-o asumăm, respectul față de client ne obligă. Chiar dacă suntem mari, facem greșeli. Sistemul din spatele platformei este complex, la viteza cu care vrem să creștem apar și erori din care învățăm. Nu a fost nimic planificat. Este o sumă mare și pentru noi, dacă făceam planificat, am fi limitat «investiția», a postat pe blogul companiei Iulian Stanciu, directorul general eMAG. În total au fost vândute 730 de produse, resigilate cu preț redus: 300 smartphone-uri, 100 de tablete, 80 de laptopuri, televizoare, mașini de spălat. Compania a anunțat că va onora toate comenzile.

Însă nu este prima oară când astfel de probleme apar la eMAG. Reamintim faptul că, în urmă cu patru ani, “robotul” care ţinea sistemul de vânzări a oferit televizoare de 2.700 de lei cu numai 180 de lei. Eroarea a costat atunci compania peste 30.000 de euro.

“Astfel de erori tehnice sunt extrem de izolate. Până acum, nu ne-am mai confruntat cu o situație identică pe segmentul produselor resigilate. Cazul secțiunii de resigilate este unul mai special, pentru că în această secțiune ne așteptăm să avem reduceri foarte mari și prețuri mai mici decât cele din site”, ne-a precizat Bogdan Axinia, vice­pre­ședinte eMAG. Acesta spune că s-a dorit să se ofere o reducere la mai multe produse și s-a folosit o apli­cație nouă care face legătura între site și aplicația de gestionare a produselor resigilate. “Această aplicație a interpretat greșit prețurile produselor resigilate de peste 1.000 de lei și astfel la toate produsele resigilate la care s-a modificat prețul valoarea produsului a fost împărțită automat la 1.000”, spune Axinia. Vicepre­ședintele eMAG declară că, în urma analizei efectuate, poate spune în mod cert că nu a fost vorba de o tentativă de fraudare.

Ce spune concurența

Specialiștii în marketing arată însă că este vorba despre o campanie bine gândită. “Cum a fost anunțată pare o campanie de marketing. Vorbim despre eMag, care are sute de angajați și nu cred că unul dintre ei nu ar fi observat timp de două ore și jumătate, cât au anunțat că a ținut defecțiunea, că a apărut o problemă în sistemul de vânzări. Au mai avut astfel de campanii și în trecut. Iar acestea afectează toate magazinele de IT&C. Sunt reguli care trebuie respectate, cum ar fi aceea că nu poți vinde un produs sub prețul de achiziție”, susține managerul Social Media al unui magazin online, care comercializează produse similare. Acesta spune că eMAG ar fi apelat la această campanie din două motive: să atragă mai mulți clienți înaintea sărbătorilor de iarnă și să scape de stocul mare de produse resigilate. În schimb, fondatorul Altex, Dan Ostahie, afirmă că nu este vorba despre o campanie de marketing și că astfel de defecțiuni în sistemul online de vânzări apar. “Și noi am avut o problemă asemănătoare anul trecut. A trebuit să onorăm comenzile fiindcă cei care au cumpărat nu au nici o vină”, arată Ostahie.

În cazul în care astfel de campanii de marketing afectează companiile concurente, care sunt prevederile legale și ce amenzi pot fi aplicate? Au mai existat cazuri asemănătoare în atenția Consiliului Concurenței? Aceste întrebări le-am adresat Autorității de Concurență, însă nu am primit nici un răspuns până la închiderea ediției.   

Cele mai citite

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

Cheltuielile statului cresc, deficitul bugetar este tot mai mare. Ce spun guvernanții?

În primele două luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la aproape 29 de miliarde de lei, adică 1,67% din PIB. Spre comparație, în...

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede prelungirea limitării adaosului comercial la alimentele de bază până la finalul anului 2024

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 5/2024 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului...
Ultima oră
Pe aceeași temă