15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBucharest City App, ghidul turistic gratuit al Capitalei pentru localnici și turiști

Bucharest City App, ghidul turistic gratuit al Capitalei pentru localnici și turiști

Bucharest City App este o aplicație pentru telefoanele mobile cu sistem de operare iOS (Apple) și Android, bilingvă (română și engleză), care dorește să devină alegerea numărul unu în materie de ghiduri turistice destinate atât românilor, dar mai ales expaților și turiștilor străini care vizitează Capitala.

Aplicația este creată și dezvoltată de Eventur Group în colaborare cu Eventya, investiția în crearea sa fiind de aproximativ 25.000 de euro, fiind un capital sută la sută privat. “Investiția este demonstrabilă, deci putem vorbi de bani fizici. Timpul nu l-am convertit în bani deoarece altfel investiția depășea probabil o sumă cu cinci zerouri”, spune Alex Filip, fondator al Eventur.

Aplicația își propune în primul rând să facă o selecție a evenimentelor care urmează să aibă loc în București, fiind mereu la zi cu noutățile, apoi să prezinte localuri (baruri, restaurante, cafenele etc.), magazinele, spa-urile și chiar farmaciile nonstop din oraș. A doua componentă a aplicației este cea de ghid al atracțiilor turistice din oraș, aceasta fiind utilă nu numai străinilor, dar și localnicilor care caută să fie “turiști în propriul oraș”.

“Bucureștiul avea nevoie de o aplicație care să fie dedicată atât românilor, cât și expaților sau turiștilor străini. Turiștii au nevoie de ceva mai mult decât TripAdvisor sau Spotted. Provocarea noastră cea mai mare aș putea spune că a fost să facem dintr-o aplicație stufoasă și complexă una intuitivă și ușor de parcurs”, spune tânărul antreprenor.

Efectul „bulgăre de zăpadă“

Filip are mai multe proiecte legate de sfera turismului, încă din vremea în care lucra în facultate, și treptat numărul acestora a crescut. De la finalul lui 2014, acesta s-a concentrat mai mult pe București, începând să vâneze turiștii străini în jurul principalelor obiective turistice și spunându-le apoi povești pe o pagină special creată pe Facebook, Travelers of Bucharest. “Atunci l-am contactat pe Dragoș Asaftei (n.n. – fotograful oficial al președintelui României) și am demarat împreună proiectul Travelers of Bucharest, care are ca scopuri prezentarea capitalei din perspectiva turiștilor străini și promovarea sa ca destinație de city break prin intermediul poveștilor lor”, spune Alex Filip.

Concepul proiectului nu este neapărat nou, fiind inspirat de mult mai celebrul “Humans of New York”, însă Filip nu se ascunde și recunoaște că este un mare fan al proiectului gândind o readaptare a conceptului original pentru București. Pagina a ajuns la aproximativ 15.000 de fani și numărul este în creștere.

Succesul paginii Travelers of Bucharest (ToB) i-a făcut pe cei doi tineri să gândească o extensie a acestuia și așa s-a născut ghidul digital al orașului, Bucharest City Guide. “În august 2015 l-am lansat, acesta având ca fundament feedback-ul strâns de la toți turiștii străini întâlniți prin ToB”, spune Filip, care nu s-a limitat la un ghid online, în format revistă PDF, lansând și o versiune tipărită a acestuia. “A fost un bulgare de zăpadă care s-a format când am inițiat Travelers of Bucharest, iar de atunci și până-n prezent a continuat să se rostogolească. Ca o continuare firească, în ianuarie 2016 s-a născut și Bucharest City App, care e orientată în primul rând către publicul român și abia apoi către publicul străin”.

Promovare oficială, de la Londra

Bucharest City App pare a fi o aplicație de succes, cu aproximativ 7.000 de descărcări în mai puțin de o săptămână de la lansare. Succesul vine nu numai în urma promovării intense a aplicației, dar și în lipsa uneia oficiale realizate de autoritățile române. Cu toate acestea, aplicația a fost foarte bine primită de autoritățile care se ocupă de promovarea României în străinătate. “Din ce în ce mai mulți turiști tineri aleg Bucureștiul ca destinație de city break, iar o asemenea aplicație este indispensabilă. Și nu numai pentru turiștii străini. Tinerilor din țară le va fi mult mai ușor să afle ce, cum, când, cine și unde în București -dintr-un singur loc”, spune Răzvan Marc, directorul reprezentanței de promovare turistică a României la Londra.

Pe pagina de Facebook a reprezentanței, aplicația a fost deja promovată, iar Marc declară că va continua să susțină și să promoveze proiectul. “Vom informa tour-operatorii englezi care trimit turiști în România despre existența aplicației și vom trimite și la presă. Potențialii turiști care vin după informații la birou vor afla despre această aplicație direct de la noi. Târgurile internaționale de turism de care se ocupă reprezentanța (Londra, Dubai) sunt alte ocazii bune de a face această aplicație cunoscută”, a mai adăugat oficialul român. 

Cele mai citite

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU