9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialCare sunt gadgeturile care NU vor mai avea acces la Youtube

Care sunt gadgeturile care NU vor mai avea acces la Youtube

Ca urmare a unui anunţ de acum câteva săptămâni, aplicaţia YouTube a dispărut sau a încetat să funcţioneze pe un amalgam de dispozitive nu foarte vechi.

În urmă cu aproximativ o lună, oficialii Google au anunţat că orice aplicaţii construite pe YouTube Data API v2 nu vor mai funcţiona. Deşi nu era foarte evidentă din anunţ amploarea situaţiei, un număr foarte mare de dispozitive inteligente vor rămâne fără YouTube în perioada imediat următoare.

Printre primele aparate afectate se numără popularul Apple TV, generaţia a 2-a şi prima generaţie. De pe aceste gadgeturi aplicaţia YouTube pur şi simplu s-a evaporat. Icoana de pe ecranul principal a dispărut, iar funcţia omonimă din Settings s-a evaporat. Posesorii de iDevice-uri ce nu pot rula versiuni de iOS mai noi de 6.0, au o soartă la fel de nefastă. Aceştia din urmă, cu toate că vor avea în continuarea aplicaţia YouTube pe ecranul principal al telefoanelor şi tabletelor, aceasta nu va mai încărca nici un clip. Alternativa este să accesaţi pagina web YouTube.com prin intermediul Safari.

Citește continuarea textului pe Playtech.ro.

Cele mai citite

Din “Groapă” direct în “Clan”. Marius Manole: “Mă bucur că am ocazia să fac ceea ce îmi place”

Producția de mare succes a PRO TV-ului, serialul "Clanul", se apropie de final. Ultimele episoade aduc situații limită, suspans și personaje noi. Spre exemplu,...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă