13.3 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialCreștere record a tranzacțiilor de pe piața de tehnologie

Creștere record a tranzacțiilor de pe piața de tehnologie

În primul trimestru din 2014, s-au înregistrat creșteri record în sectorul tehnologiei, ceea ce a dat un implus extraordinar activităţilor de fuziuni şi achiziţii, arată raportul EY Global technology M&A update: First Quarter 2014.

Raportul evidenţiază şi faptul că schimbările continuă să se accelereze în acest sector iar mizele strategice pe termen lung, în privinţa evoluţiei pieţei de tehnologie, au fost confirmate de finalizarea unei serii de tranzacţii de valoare mare şi a unei mega-tranzacţii.

Companiile active pe internet au făcut achiziţii care au reprezentat aproape jumătate din valoarea agregată înregistrată în primul trimestru din 2014, concentrându-se în special pe aplicaţiile mobile care continuă să facă valuri în social media.

Valoarea totală a tranzacţiilor a atins în primul trimestru cel mai înalt nivel din ultimii 14 ani. Totalul înregistrat a ajuns la 66,6 miliarde USD, marcând o creştere medie anuală de 83% şi o creştere de 41% comparativ cu anul trecut.  

Cu 758 de oferte încheiate, în acest trimestru, s-a înregistrat cea mai mare creştere a volumului tranzacţiilor din ultimii şase ani. Cu o creştere de 6% faţă de anul trecut şi o creştere medie anuală de 15%, volumul total al tranzacţiilor a înregistrat cea de-a treia creştere trimestrială consecutivă, după trei scăderi consecutive. Volumul capitalului privat investit a crescut, de asemenea, pentru al cincilea trimestru consecutiv, cele 70 de tranzacţii finalizate reprezentând o creştere de 15% comparativ cu anul trecut şi o creştere de 52% de la an la an.

“În România, pe piaţa fuziunilor şi achiziţiilor în sectorul tech, tranzacţiile mai proeminente au fost în zona de vânzări on-line, plăţi on-line, soluţii ERP, servicii near-shore, data centers şi cloud. Creşterea cea mai puternică în IT va veni din sectoare precum telecom, servicii financiare, outsourcing, retail”.Bogdan Ţenu, Senior Manager, Asistenţă în Tranzacţii, EY România

Mobilitatea inteligentă a revenit pe primul loc în privinţa celei mai mari valori medii tranzacţionate în toate domeniile din sectorul tehnologiei. Indicatorii arată, însă, că mobilitatea inteligentă a făcut schimb de locuri pentru prima poziţie cu tehnologia cloud/SaaS în fiecare din ultimele cinci trimestre. Ca valoare medie, fiecare sector tehnologic, exceptând perifericele şi electronicele pentru calculator (CPE), a înregistrat creşteri medii anuale. În privinţa volumului, acesta a marcat creşteri medii anuale în toate segmentele, mai puţin în zona serviciilor IT.

Următoarele tendinţe au fost definitorii în tranzacţiile încheiate în primul trimestru 2014:

Dominaţia aplicaţiilor mobile, în special ca valoare, mai ales din cauza megadeal-ului semnificativ din zona reţelelor de socializare

Companiile de internet au făcut achiziţii totalizând aproape jumătate din valoarea agregată în T1 2014

Big data analytics a constituit un pilon al tranzacţiilor din zona tehnologiei pentru marketing sau a celei destinate reţelelor sociale

Cloud/SaaS, securitatea, serviciile financiare şi tehnologia pentru jocurile video mobile au constituit o ţintă pentru zeci de tranzacţii în T1 2014

Tranzacţiile de cesiune au consemnat doar o creştere uşoară ca volum, dar câteva dintre acestea s-ar putea dovedi cu un bun potenţial de transformare.

“Aceste rezultate au la bază schimbările rapide, care continuă să se accelereze, determinate de cele cinci megatrend-uri transformatoare din tehnologie – mobilitate, social, cloud, big data analytics şi adaptarea tehnologică accelerată – şi noile posibilităţi de dezvoltarea pe care acestea le deschid”, a declarat Elena Badea, Director de marketing EY România

Estimările privind evoluţia volumului şi valorii activităţilor de fuziuni şi achiziţii în sectorul global de tehnologie prevăd menţinerea unor niveluri record pentru tot restul anului 2014, în special datorită rezultatelor excepţionale înregistrate în primul trimestru. Există posibilitatea ca valorile să mai scadă faţă de nivelurile atinse în ultimele nouă luni. Cu toate acestea, cele 758 de tranzacţii din acest trimestru au reprezentat cel mai mare volum din ultimii şase ani. De aceea, estimările prevăd o menţinere la acelaşi nivel a volumelor trimestriale pentru restul anului sau creşteri modeste. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă