17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCum să te ferești de hoții de pe Internet

Cum să te ferești de hoții de pe Internet

În anul 2013, peste 37 de milioane de persoane au fost ținte ale atacurilor de tip phishing, potrivit uneia dintre cele mai mari companii de securitate. Încă nu se știe cum stă situația în 2014, dar având în vedere că numărul atacurilor a crescut cu 87% între 2012 și 2013, conform Kaspersky, sunt slabe șanse ca numărul menționat mai devreme să fi scăzut. 

E dimineață și apa din ibric încă nu a început să clocotească. Te așezi pe scaunul din bucătărie și începi să-ți butonezi telefonul, la fel cum faci în fiecare zi. Deschizi căsuța de mail, ca să vezi ce sarcini ai de rezolvat la serviciu, dar un mesaj îți atrage atenția. Apa începe să fiarbă și pulsul tău crește. ”Ajută-mă și primești o sută de mii de dolari”, scrie în subiect. Parcă nici cafea nu îți mai trebuie.

Un domn din Africa îți propune un târg care te-ar transforma în milionar peste noapte. Tu îi trimiți câteva informații prin e-mail sau le introduci pe site-ul unei bănci și el îți dă o parte din averea lui enormă care, momentan, e blocată de autoritățile nigeriene. Faci o faptă bună și te și îmbogățești. Sună ca un vis devenit realitate, nu? E, mai degrabă, un coșmar.

Citește continuarea textului pe Playtech.ro.

Cele mai citite

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

A născut soția lui George Simion

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a primit un veste bună mult așteptată. Liderul AUR este tată. George Simion a anunțat pe Facebook că...
Ultima oră
Pe aceeași temă