12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialeBay, atacat de hackeri

eBay, atacat de hackeri

Gigantul american eBay a anunţat miercuri că a fost victima unui atac cibernetic, adăugând că le va cere tuturor utilizatorilor săi să îşi schimbe parolele, relatează AFP, preluată de Mediafax. Grupul, care deţine şi site-ul PayPal, susţine că „nu are dovezi” că hackerii au avut acces la informaţii financiare sau legate de cardurile bancare, nici că aceştia ar fi comis activităţi ilegale pe site-ul său.

Hackerii au reuşit să recupereze datele de identificare ale unui „număr mic” de salariaţi, ceea ce le-a oferit acces la reţeaua întreprinderii, a explicat eBay. Ei au putut intra astfel într-o bază de date ce include informaţii personale despre clienţi precum nume, parole, adrese fizice şi de e-mail, numere de telefon şi data naşterii.

Grupul afirmă în schimb că baza de date compromisă „nu conţinea informaţii financiare”. O purtătoare de cuvânt a eBay contactată de AFP a precizat că nu există „dovezi de acces la informaţii personale sau financiare ale utilizatorilor PayPal”. „PayPal este găzduit separat pe o reţea securizată şi toate informaţiile financiare ale PayPal sunt criptate”, a subliniat ea.

Pe site-ul său de Internet, eBay revendică 128 de milioane de utilizatori activi în lume. Grupul cooperează la o „anchetă activă” a autorităţilor şi nu a putut spune pentru moment câţi clienţi au fost afectaţi. „Credem totuşi că ar putea fi un număr mare de conturi afectate şi le cerem tuturor utilizatorilor de eBay să îşi schimbe parolele”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă