15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialECDL: Românii sunt pe ultimul loc în UE la competențe digitale

ECDL: Românii sunt pe ultimul loc în UE la competențe digitale

România deține reţele de internet în bandă largă superioare, dar are cel mai mic procent de utilizatori de internet în mod regulat din Uniunea Europeană, susține un comunicat al ECDL România, citat de Agerpres.

Doar 52% dintre români folosesc regulat internetul, faţă de 76% cât este media în UE. În plus, 32% dintre români nu au utilizat niciodată internetul (faţă de 16% în UE).

Potrivit Raportului de ţară publicat de Comisia Europeană în martie 2016, mai puţin de jumătate (46%) din forţa de muncă din România posedă abilităţi digitale suficiente (faţă de 72% în UE), acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice, relevă sursa citată. 

Totodată, potrivit ECDL România, ţara noastră se situează pe locul 28 dintre cele 28 de state membre ale UE, având cel mai slab indice al economiei şi societăţii digitale, conform raportului DESI 2016 (Digital Economy and Society Index). 

"Comparativ cu anul trecut, un procent mai mare din populaţie este abonat la reţele în bandă largă şi datorită calităţii ridicate a acestora, însă nivelul scăzut al competenţelor digitale şi al încrederii utilizatorilor pare a fi o piedică în calea dezvoltării economiei digitale a ţării. Utilizarea internetului este în creştere, în principal datorită unei mai importante conectări la reţelele sociale", precizează comunicatul. 

Conform ECDL România, datele arată că digitalizarea administraţiei publice se întâmplă lent şi cu întreruperi: doar 8% dintre utilizatorii de internet români au transmis online formulare publice comparativ cu o medie europeană de 32%. În ciuda progreselor din ultimii ani, potenţialul de e-commerce este încă în mare parte neexploatat. 

"În 2015, România a înregistrat cel mai scăzut procent de consumatori care au cumpărat online (11% comparativ cu media europeană de 53%). Aptitudinile digitale sunt insuficient dezvoltate pe piaţa de muncă românească. Gradul de participare la programe de educaţie a adulţilor este cel mai scăzut din UE (1,5% în 2014, comparativ cu o medie a UE de 11%)", menţionează sursa citată. 

ECDL România este Operatorul Naţional al licenţei ECDL, cu o reţea de peste 700 de centre de instruire şi testare acreditate pe întreg teritoriul ţării. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă