14.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialHackerii preiau controlul asupra unui Jeep Cherokee. Care a fost motivul

Hackerii preiau controlul asupra unui Jeep Cherokee. Care a fost motivul

Hackeri au preluat online, de la distanţa de 15 kilometri, controlul asupra unui vehicul de teren, în Statele Unite, răsturnând maşina într-un şanţ, în cadrul unui test menit să demonstreze vulnerabilitatea actualelor tehnologii auto, potrivit Mediafax

Astfel, hackerii au preluat online controlul asupra unui vehicul marca Jeep Cherokee în timp ce stăteau comod pe o canapea, la distanţa de 15 kilometri de maşină. Au oprit motorul maşinii, au activat frâna de serviciu şi au condus maşina spre marginea şoselei pe care circula. Şoferul nu a mai putut controla vehiculul, care s-a răsturnat în şanţul de la marginea drumului.

Haclerii au explicat că au folosit un computer şi un telefon mobil pentru a accesa sistemele vehiculului de teren prin intermediul conexiunii de Internet, conform The Telegraph. 

Potrivit experţilor, aproximativ 470.000 de maşini fabricate de compania Fiat Chrysler riscă să fie atacate de hackeri prin modalităţi similare.

Deficienţele au fost dezvăluite de doi experţi americani, Charlie Miller, fost angajat al Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA), şi Chris Valasek. În cadrul testului, efectuat pe o şosea din Saint Louis (statul Missouri), vehiculul marca Jeep Cherokee a fost condus de Andy Greenberg, analist al site-ului Wired.com.

“Maşina poate fi localizată prin coordonatele GPS, i se poate măsura viteza şi poate fi adusă total sub control”, a afirmat Greenberg, explicând că sistemul vehiculului poate fi accesat prin facilitatea Uconnect, instalată de grupul Fiat Chrysler începând din anul 2013.

Recent, Biroul Federal american de Investigaţii (FBI) a admis că un hacker a preluat de la distanţă controlul asupra unui avion de pasageri, în cadrul unui test.

Cele mai citite

Premierul României, mesaj de Ziua Unirii cu Basarabia: “Istoria secolului trecut ne-a croit din nou destine diferite”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Unirii Basarabiei cu România, 27 martie, mesaj în care afirmă că "Istoria secolului trecut...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...
Ultima oră
Pe aceeași temă