12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialIranul şi-a lansat propria rețea națională de internet

Iranul şi-a lansat propria rețea națională de internet

Autoritățile de la Teheran au lansat recent propria rețea națională de internet, similar unui intranet funcțional la nivel național, relatează BBC News, care citează media de stat din Iran, potrivit căreia ''serviciul va beneficia de calitate și viteză foarte bune la un cost redus, comparativ cu sursele tradiționale care furnizau accesul la internet''.

Potrivit Digitaltrends.com, citat deAgerpres, securitatea digitală reprezintă unul dintre motivele care au justificat decizia autorităților de a furniza propriul serviciu de internet, cu scopul de a se asigura asupra conținutului pe care iranienii îl promovează online. De asemenea, guvernul iranian s-a confruntat cu numeroase atacuri ale hackerilor, atât individuali cât și cei sprijiniți de alte state. Cel mai cunoscut program nuclear iranian a fost atacat informatic.

În prezent acest serviciu de internet se află într-o fază incipientă, fiind disponibile prin intermediul său serviciile guvernamentale și cele interne, urmând ca în anul 2017 să fie lansată o a doua fază cu posibilitatea de a încărca conținut video intern. De asemenea, de la finalul lunii martie a anului viitor, companiile iraniene vor putea folosi acest serviciu pentru desfășurarea operațiunilor la nivel internațional, fără să încalce restricțiile aflate în prezent în vigoare.

Susținătorii dreptului la confidențialitate sunt îngrijorați că prin intermediul acestui demers intimitatea utilizatorului de internet nu va fi protejată, însă guvernul iranian a negat respins aceste obiecții, menționând că obiectivul acestui proiect este protejarea informației utilizatorului.

Chiar dacă în prezent autoritățile de la Teheran blochează accesul la rețele de socializare precum Facebook și Twitter, utilizatorii iranieni le accesează cu ajutorul rețelelor private virtuale (VPN), scrie BBC News.

 

Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul "Sf. Pantelimon" nu...

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...
Ultima oră
Pe aceeași temă