12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialKaspersky: Atacurile cibernetice distrug reputația unei companii

Kaspersky: Atacurile cibernetice distrug reputația unei companii

Atacurile cibernetice de tip DDoS (Distributed Denial of Service) au consecinţe care depăşesc cu mult implicaţiile financiare directe, relevă un studiu realizat de Kaspersky Lab şi B2B International, preluat de Agerpres.

Atacurile cibernetice afectează relaţia unei companii cu clienţii săi, relevă studiul, realizat asupra unui număr de peste 5000 de companii.

În cazul a 37% dintre acestea, un atac DDoS le-a afectat reputaţia, zdruncinând serios încrederea clienţilor. Pierderea clienţilor a fost, de asemenea, văzută drept una dintre consecinţele cele mai grave ale unui atac DDoS (39%). Alte temeri se referă la costurile presupuse de combaterea efectelor unui atac (28%) sau pierderea de bani şi clienţi din cauza întârzierilor (26%). 

Cercetarea a arătat, de asemenea, că peste jumătate dintre cei chestionaţi au pierdut informaţii (57%) sau acces la informaţii critice pentru companie (56%), ca urmare a unui atac DDoS, în timp ce 42% au spus că le-a afectat activitatea de comerţ. 

În plus, în urma studiului au fost evidenţiate efecte ale acestui tip de ameninţare cibernetică, pe diferite paliere ale companiei. De exemplu, o treime dintre companii (33%) au afirmat că atacul DDoS le-a afectat scoring-ul pentru credite, iar 35% au relatat creşteri ale primelor de asigurare, din acest motiv. 

“Atacurile DDoS sunt printre cele mai răspândite forme de infracţionalitate cibernetică în prezent. Atacatorii plănuiesc, deseori, lovitura astfel încât să aibă efecte cât mai serioase din punct de vedere financiar. Cercetarea noastră arată că, având în vedere că este o formă vizibilă de atac, companiile sunt preocupate cel mai mult de impactul asupra lor şi de credibilitatea în rândul clienţilor. Un atac DDoS asupra resurselor online ale unei companii ar putea cauza pierderi între 53.000 şi 417.000 de dolari, în funcţie de dimensiunea companiei. Dar efectul asupra încrederii este cel mai mare pericol. Companiile trebuie să-şi construiască strategii împotriva atacurilor DDoS înainte de a fi prea târziu’, a declarat Evgeny Vigovsky, head of Kaspersky DDoS Protection. 

Kaspersky Lab este o companie globală de securitate cibernetică, fondată în 1997. Peste 400 de milioane de utilizatori individuali sunt protejaţi de tehnologiile Kaspersky Lab, precum şi 270.000 de companii client.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă