4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMedalie europeană de argint pentru clusterul iTech Transilvania

Medalie europeană de argint pentru clusterul iTech Transilvania

Clusterul clujean pentru dezvoltarea resurselor umane din domeniul tehnologiei, iTech Transilvania, a fost răsplătit, la finalul săptămânii trecute, cu medalia de argint pentru rezultatele obținute în managementul asocierii care reunește companii din domeniul tehnologiei informației, administrații locale, universități și entități cu rol catalizator. Distincția a fost acordată în urma unei analize a activității, realizată de Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor, și poziționează Clujul la același nivel cu regiunea Ilfov, după ce alte două clustere clujene, din domeniul mobilierului și agriculturii, au primit aceeași certificare. La nivel național, sunt doar opt clustere de argint, câte trei în județele Ilfov și Cluj, unul în Timiș și încă unul în Covasna.

Performanță cu resurse ­limitate

Chiar și cu resurse limitate, în cadrul acestor clustere de argint, au fost dezvoltate programe și proiecte care contribuie la creșterea performanțelor companiilor membre, într-un context național, mai degrabă, defavorabil din cauza lipsei unor politici și instrumente financiare și non-financiare specifice. Cu toate acestea, România se poziționează pe locul II în Europa, după Germania, în ceea ce privește numărul entităților cu etichetă de argint, iar acest rezultat ne încurajează să continuăm colaborarea cu membrii noștri, dar și cu alte clustere, totul pentru a transforma orașele României în orașe cu adevărat inteligente”, a spus Voicu Oprean, președinte ARIES Transilvania, asociație sub umbrela căreia se află iTech Transilvania. Următorul obiectiv al managementului clusterului clujean este obținerea medaliei de aur. Deocamdată, nici un cluster din România nu a primit medalia de aur. Există, în schimb, mai multe astfel de asocieri care au medalia de bronz.

Activitatea iTech Transilvania a fost analizată în baza a 31 de indicatori specifici, iar cifrele care au convins juriul au fost reprezentate de 40 de training-uri tehnice și non-tehnice, destinate angajaților companiilor membre, patru training-uri organizate pentru angajații iTech Transilvania, 17 proiecte depuse de membrii clusterului în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, la apelul încheiat în luna februarie și cinci proiecte depuse de membrii clusterului în cadrul celui mai amplu program de cercetare și inovare, Horizon 2020.

În acordarea distincției au contat, de asemenea, și proiectele elaborate de iTech Transilvania în parteneriat cu alte clustere clujene în domenii, precum eficiența energetică, smart furniture sau agrobusiness.

Ce este iTech Transilvania

iTech Transilvania, clusterul pentru formarea resurselor umane din domeniul tehnologiilor avansate, a fost constituit în regiunea Nord-Vest a României și are printre membrii săi organizaţii din judeţele Cluj şi Bihor. Clusterul are un total de 55 de organizații membre (IMM-uri, două universităţi clujene, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi asociaţii nonprofit), potrivit ClujToday.ro. Companiile membre ale clusterului au 3.500 de angajați. Clusterul iTech Transilvania îşi propune formarea resurselor umane din domeniul tehnologiilor avansate în regiunea de dezvoltare Nord-Vest, respectiv în zonele metropolitane din Cluj-Napoca, Oradea şi Baia Mare.  

 

Voicu Oprean conduce cel mai performant cluster românesc din domeniul tehnologiei

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă