11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialNASA a lansat primul satelit pentru monitorizarea nivelului de CO2 din atmosferă

NASA a lansat primul satelit pentru monitorizarea nivelului de CO2 din atmosferă

NASA a lansat, miercuri dimineaţă, primul său satelit care va măsura nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă, acesta fiind principalul gaz cu efect de seră care contribuie la încălzirea climatică, informează Mediafax.

Programată iniţial pentru marţi, lansarea a fost anulată în ultimul minut din cauza unei defecţiuni la o valvă din sistemul de scurgere a apei de pe rampa de lansare. Satelitul s-a desprins de rachetă la o oră de la lansare. Actualul satelit îl înlocuieşte pe cel  distrus în timpul lansării de februarie 2009.

Satelitul se va plasa pe o orbită aflată la 705 kilometri altitudine, iar misiunea sa este prevăzută să dureze cel puţin doi ani. Satelitul va furniza informaţii despre emisiile de dioxid de carbon naturale şi provocate de activităţile umane, dar şi despre "puţurile de carbon" – oceanele şi pădurile care absorb acest gaz, al cărui nivel în atmosferă este cel mai ridicat în ultimii 800.000 de an

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă