11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialOracle se extinde în afara Capitalei

Oracle se extinde în afara Capitalei

Oracle și-ar putea extinde afacerile în afara Bucureştiului, pentru că va avea nevoie de mai mult spaţiu pentru birouri, a anunțat marţi preşedintele companiei americane, Safra Catz. Oracle mai intenţionează să continue investiţiile în România şi să-şi crească afacerile.

„Nu ne-am imaginat niciodată că vom atinge 3.000 de angajaţi în România, nu puteam să fim aşa optimişti. Aşa că am luat la început o clădire, apoi am mai luat încă una (…) Avem câteva sute de locuri disponibile care vor fi fără îndoială ocupate în termen de un an şi cel mai probabil vom avea nevoie de mai mult spaţiu”, a afirmat Catz într-o conferinţă de presă organizată împreună cu Banca Transilvania, potrivit Mediafax.

Activităţile Oracle România au fost consolidate în acest an într-o singură clădire de birouri, în zona Floreasca, anterior compania funcţionând în mai multe sedii din aceeaşi arie. „Încep să am în vedere extinderea chiar în afara Bucureştiului pentru a putea să creştem economia şi afacerile pe teritoriul României, deoarece întâlnim oameni grozavi în întreaga ţară şi suntem extrem de optimişti. Atunci când mă întorc la sediu aud mereu de la colegii mei că vor aduce mai multe locuri de muncă în România”, a precizat Catz. Ea a spus că nu poate estima câte persoane vor mai fi angajate în România, însă a menţionat că Oracle are obiceiul „să depăşească aşteptările”.

Întrebată ce s-a discutat la întâlnirile avute cu preşedintele ţării şi cu premierul, Catz a arătat că au vorbit despre România în general, despre "puţină politică şi geopolitică", dar şi că oficialii au fost interesaţi de continuarea angajamentelor şi investiţiilor Oracle în pe plan local, pe care le-a confirmat, precizând că vor rămâne "puternice". Şeful statului a primit-o luni, la Cotroceni, pe Catz, care a venit cu tatăl ei, originar din Huşi.

„Am venit în România (cu Oracle – n.r.) acum nouă ani la invitaţia preşedintelui (Traian Băsescu – n.r.), am început cu 80 de oameni, acum ne apropiem de 3.000 de oameni. (…) Pentru că am avut aşa mare succes la început, fiecare manager, fiecare echipă a spus altui manager sau altei echipe că ar trebui să-şi aducă afacerile în România şi să creeze locuri de muncă pentru că românii sunt foarte bine educaţi şi rezolvă problemele pe care le întâmpină, chiar şi atunci când alţii s-ar opri”, a afirmat preşedintele companiei IT americane.

Ea a menţionat că România nu reprezintă o piaţă unde Oracle să aibă doar locuri de muncă cu un nivel redus de pregătire şi că persoane care au început să lucreze în centrul local au ajuns directori în diverse regiuni la nivel global. Totodată, Catz apreciază că afacerile companiei au crescut foarte mult în România în ultimii cinci-şapte ani şi se aşteaptă ca ritmul de creştere să continue în perioada următoare, precizând că este a doua mare piaţă din Europa unde firma activează, după Marea Britanie, unde este prezentă de 30 de ani.

„Când ai mii de locuri de muncă vorbeşti de sute de milioane de dolari cuantificaţi în salarii, aceasta este investiţia noastră. Credem că este o investiţie grozavă, că obţinem un randament foarte valoros şi suntem foarte hotărâţi să continuăm”, a conchis preşedintele Oracle, care a precizat de la început că este însoţită de tatăl său şi întreaga familie.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă