19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialPetrecere-monstru pentru "donatorii" salatei de cartofi

Petrecere-monstru pentru “donatorii” salatei de cartofi

Tânărul american din Ohio care a reuşit să strângă peste 55,000 de dolari în urma unei strângeri de fonduri pentru a face o salată de cartofi a organizat o petrecere monstru la care au fost invitaţi toţi cei care au donat bani pentru proiectul său. PotatoStock 2014 a avut loc în centrul oraşului Columbus şi au fost aduse 3000 de kilograme de cartofi, iar la evenimentul a fost deschis oamenilor de toate vârstele. 

În luna iulie Zack Brown a căutat în glumă 10 dolari pe independentekickstarter.com pentru a cumpăra ingrediente necesare pentru o salată de cartofi, dar proiectul său a reuşit să atragă atenția la nivel mondial și a câștigat zeci de mii de dolari.  Năstrușnica idee a prins foarte bine la publicul portalului, astfel că în foarte scurtă vreme a depășit cu mult suma inițială, iar apoi a devenit subiect de știri. Până la urmă, văzând că a adunat o grămadă de bani, inițiatorul proiectului a anunțat că va face mai multe salate, după mai multe rețete.

Ulterior, a decis să ofere și șepci sau tricouri inscripționate cu „I love potato salad” (Îmi place salata de cartofi). Până la urmă, omul a hotărât să închirieze o sală de ceremonii pentru a oferi o porție de salată de cartofi tuturor celor ce au contribuit cu cel puțin 10 dolari la proiect.

Ceea ce la început părea o ironie la adresa kickstarter.com se dovedește o treabă destul de serioasă. Potrivit condițiilor portalului, dacă proiectul este susținut de suficiente persoane și adună suma propusă în termenul stabilit, inițiatorul primește banii și se apucă de treabă.

Modelul de finanțare publică practicat de compania Kickstarter este „totul sau nimic”, adică dacă suma minimă dorită de inițiatorii unei campanii nu este obținută, atunci banii rămân la cei care i-au oferit. Dacă o campanie își atinge scopul de finanțare, atunci banii sunt transferați creatorilor campaniei și aceștia pot trece la etapa de producție, fie că vorbim de produse culturale, fie de obiecte.

Kickstarter a fost înființat în 2009 și 63 de mii de proiecte au obținut, prin intermediul site-ului, ajutoare financiare care însumează peste 1,2 miliarde dolari.

Cele mai citite

Imagini șocante cu soldații israelieni: se joacă cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Imaginile prezentate public şochează, pe fondul ofensivei israeliene pe care IDF o poartă din Gaza de câteva luni, ca răspuns la atacurile din 7...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă