10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialSTART-UP-ul de succes internațional, Prezi, vine la București

START-UP-ul de succes internațional, Prezi, vine la București

Csaba Faix, PR Manager al Prezi, software-ul care a reinventat modul în care oamenii transmit informații, vine pentru prima oară la București la o întâlnire cu oamenii creativi din online. Csaba Faix a fost omul din spatele brandului, de la începuturile sale de acum 6 ani până în prezent.

Csaba Faix are peste 20 de ani de experiență în comunicare. A lucrat ca jurnalist la postul TV cu cel mai urmărit program de știri din Ungaria, și-a început, apoi, propriul business – o companie de training și consultanță media. Din 2014 este responsabil de comunicarea Prezi în Europa, Asia și Australia.

Mai mult, se ocupă de programul de caritate al companiei la nivel mondial și de strategia de employer branding. Compania Prezi are două birouri, unul în Budapesta și altul în San Francisco, în care lucrează peste 280 de angajați. Cei 55 milioane de utilizatori ai software-ului Prezi sunt din 190 de țări și au creat peste 160 de milioane de prezentări, iar numărul continuă să crească. La fiecare secundă apar trei prezentări, conform Prezi. 

Cele mai citite

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....

În timp ce Iohannis se află în Coreea de Sud, Coreea de Nord a simulat un “contraatac nuclear”

Armata din Coreea de Nord a simulat un "contraatac nuclear" împotriva Coreii de Sud, chiar în perioada în care o delegație oficială din România,...

CNAIR începe proiectarea și execuția autostrăzii Alternativa Techirghiol

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis marţi, 23 aprilie, la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), documentaţia de atribuire a...
Ultima oră
Pe aceeași temă