11.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialSenzorii SEISMICI pot fi ținta atacurilor CIBERNETICE

Senzorii SEISMICI pot fi ținta atacurilor CIBERNETICE

Mii de senzori seismici care monitorizează activitatea geologică în SUA sunt vulnerabili la un atac cibernetic, potrivit unei cercetări prezentate la conferința națională de atacuri cibernetice Def Con, care se desfășoară în Las Vegas (4-7 august), scrie BBC News citat de Agerpres.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Probleme pentru IT-iștii din Cluj. Gameloft, concedieri masive

Gameloft va închide studioul său din Cluj-Napoca, a transmis compania. Peste 100 de angajați vor fi concediați. „La nivel de companie trebuie să reevaluăm în...

Vladimir Putin, reacție după atentatul asupra premierului slovac Robert Fico

Președintele Vladimir Putin a vorbit despre atentatul asupra premierului slovac Robert Fico. Liderul de la Kremlin consideră atacul drept o "crimă odioasă". ''Am aflat cu...

Marcel Ciolacu, vizită în Turcia

Premierul Marcel Ciolacu a comunicat miercuri că intenționează să efectueze săptămâna viitoare o vizită oficială în Turcia. În cadrul acestei vizite, în conformitate cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă