10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTelefoanele cu Android la mâna a doua, vândute cu tot cu date

Telefoanele cu Android la mâna a doua, vândute cu tot cu date

Cine are un telefon cu sistemul de operare Android şi vrea să îl vândă ar trebui să se gândească o clipă la datele pe care le-a stocat cât l-a folosit. Unele fişiere şi informaţii nu se şterg nici măcar atunci când sistemul este readus la aşa-numitele setări din fabrică. Aşa că în mâna noului posesor al telefonului pot ajunge fotografiile compromiţătoare, corespondenţa şi chiar parolele fostului proprietar.

Piaţa telefoanelor mobile la mâna a doua este una uriaşă. Dintre ele, 630 de milioane sunt dotate cu sistemul de operare Android. Majoritatea telefoanelor ar putea stoca în continuare fişiere şi date personale ale foştilor posesori, arată cercetătorii Univeristăţii din Cambridge. Aceştia au adus la setările din fabrică mai multe telefoane HTC, LG, Motorola şi Samsung care funcţionează cu Android. De pe toate au reuşit să recupe­reze SMS-uri, parole ale conturilor Google, conversaţii realizate prin aplicaţiile de mesagerie şi mail.

Atunci când apelează la funcţia revenirii la setările din fabrică, posesorii telefoanelor tind să creadă că toate fişierele şi aplicaţiile sunt şterse. Însă, prin experimentul lor cercetătorii din Cambridge au demonstrat că arhitectura sistemelor de operare este făcută în aşa fel încât unele date sunt imposibil de înlăturat.

O parte din vină le aparţine celor de la Google, realizatorii sistemului de operare Android. Însă şi producătorii de telefoane au partea lor de responsabilitate, pentru că majoritatea telefoanelor sunt vândute cu versiuni modificate de Android, care nu fac decât să înrăutăţească problemele deja existente.

De exemplu, pe telefoanele HTC ONE revenirea la setările din fabrică nu șterg fotografiile stocate pe cardul intern de memorie. Acelea pot fi şterse printr-o altă opţiune, însă puţini utilizatori ştiu de existenţa ei.

Cercetătorii Universităţii din Cambridge spun că posesorii de telefoane nu rezolvă nimic dacă şterg manual toate mesajele, aplicaţiile, parolele şi fotografiile. Acestea pot fi recuperate în continuare de noul posesor al telefonului.

Un expert în securitate cibernetică a declarat pentru CNN Money că singura modalitate prin care pot fi protejate datele personale este ca telefonul să fie distrus.

Totuşi, şansele ca telefonul la mâna a doua să fie cumpărat de un infractor cibernetic, dornic să se folosească informaţiile private ale fostului posesor, sunt mici. Iar mulţi vânzători de telefoane uzate sunt dispuşi să îşi asume chiar şi acest risc dacă preţul oferit de cumpărător este unul bun.

Google le recomandă vânzătorilor de telefoane la mâna a doua să reseteze mai întâi telefonul de la distanţă, ca şi cum ar fi furat, mai apoi să facă o revenire la setările din fabrică şi, dacă este posibil, să facă o actualizare a sistemului de operare Android, potrivit digi24.ro.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă