10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialWindows 10 la primul contact cu infrastructura din România: a picat Internetul

Windows 10 la primul contact cu infrastructura din România: a picat Internetul

Reprezentanții companiei Microsoft, care au lansat miercuri, la București, noul sistem de operare Windows 10, au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută.

În momentul în care specialiștii doreau să prezinte Microsoft Edge, “un browser revoluționar, cel mai rapid browser pe care l-am construit până acum”, în sala aleasă pentru demonstrație a picat Internetul.

Reprezentanții Microsoft au folosit pentru demonstrație un laptop conectat la Internet prin wireless.

Confruntați cu întrebările și cu glumele ziariștilor români, specialiștii firmei au susținut că de vină pentru eșecul demonstrației este, “probabil”, viteza conexiunii de Internet –prea mică pentru aceea a noului browser.

Microsoft Edge, inclus în Windows 10, vine să înlocuiască Internet Explorer, din versiunile anterioare ale sistemelor de operare Windows. Motivul introducerii unui nou browser, cu o denumire total diferită de a celui vechi, a fost tocmai acela de a rupe orice legătură cu vechiul Explorer, mult prea criticat pentru problemele tehnice pe care le avea.

Conexiunea la Internet în sala de demonstrații aleasă de Microsoft s-a restabilit, miercuri, după câteva minute de întrerupere.

Citește și:  Windows 10, oficial în România. Ce aduce noul sistem de operare

Specialiștii care au prezentat Windows 10 au spus că noul sistem de operare nu necesită cerințe hardware suplimentare față de cele anterioare: “doar cele de la Windows 7, care erau la fel ca la Windows Vista”, a precizat Oana Terteleac, Business Group Lead în cadrul Microsoft România.

Drept urmare, toți utilizatorii de sisteme de operare Windows 7, Windows 8 și Windows 8.1 sunt încurajați să treacă la Windows 10.

Procedura de update este posibilă gratuit timp de un an de zile, prima zi fiind 29 iulie 2015, prin dercărcare de pe Internet. După acest prim an, Windows 10 va trebui plătit. Prețul acelui update, de peste un an de zile, nu este deocamdată dezvăluit.

În acest prim an, Windows 10 este oferit gratuit utilizatorilor care au licență pentru sisteme de operare mai vechi. Utilizatorii de sisteme de operare Windows fără licență (copii pirat) nu pot face update gratuit la Windows 10.

De asemenea, în România au început deja să fie vândute laptopuri echipate cu Windows 10. În paralel, pentru toate sistemele echipate cu Windows 7, Windows 8 și Windows 8.1, rămase pe stoc în magazine, se poate face update gratuit la Windows 10 chiar în momentul achiziției.

Windows 10 va funcționa pe calculatoare desktop și laptop, pe tablete și pe telefoane mobile (nu numai pentru cele marca Microsoft).

Pentru telefoane există însă unele restricții. Nu toate telefoanele mobile vor fi compatibile cu Windows 10. Lista telefoanelor compatibile urmează a fi anunțată de compania Microsoft în zilele următoare.

Lansarea Windows 10 s-a realizat în toată lumea la data de 29 iulie 2015, începând cu ora 7 dimineața (ora României). Dintre toate orașele lumii, au fost alese 13 capitale, de pe toate continentele, din America de Nord până în Africa, unde s-au organizat ceremonii grandioase de lansare.

Bucureștiul nu a făcut parte dintre cele 13 capitale “privilegiate”. În România, acțiunea de lansare a avut un public restrâns, invitat într-o sală din sectorul 1 al Capitalei. Unde, de altfel, a și picat Internetul.

Citește și:  George Maior, fost director SRI: Care este AMENINŢAREA secolelor următoare

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă