8.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialAstronomii au descoperit o uriașă gaură neagră, plasată în centrul unei galaxii...

Astronomii au descoperit o uriașă gaură neagră, plasată în centrul unei galaxii pe care o va înghiți

Astronomii americani au descoperit o gaură neagră uriașă, caracterizată drept "supermasivă", având o greutate reprezentând de 17 miliarde de ori greutatea Soarelui, informează NASA.

Gaura neagră s-ar afla la 200 de milioane de ani lumină de Terra, a anunțat cercetătorul Chung-Pei Ma, de la Universitatea Berkeley din California. În schimb, noul obiect cosmic se află în centrul unei galaxii foarte aglomerate, denumită NGC 1600.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă