12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAvertisment: Evoluţia inteligenţei artificiale, pericol pentru omenire

Avertisment: Evoluţia inteligenţei artificiale, pericol pentru omenire

O organizație americană care reunește sute de oameni de ştiinţă a lansat, în weekend, o scrisoare deschisă prin care cere asigurări că viitoarele descoperiri în domeniul inteligenţei artificiale vor fi benefice pentru omenire, informează Mediafax.

"Cercetările din domeniul inteligenţei artificiale continuă să progreseze şi că impactul lor asupra societăţii, cel mai probabil, va creşte. Ţinând cont de potenţialul mare pe care îl are inteligenţa artificială, este important să analizăm felul în care societatea poate să profite de beneficiile sale, dar şi cum vom putea să evităm capcanele", se arată în scrisoarea publicată duminică de Future of Life Institute (FLI)

FLI este un ONG american din care fac parte astrofizicianul britanic Stephen Hawking, miliardarul Elon Musk, dar şi George Church, profesor de genetică la Universitatea Harvard, şi celebrul actor american Morgan Freeman.

Stephen Hawking, care este paralizat şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator de voce, a lansat un avertisment la începutul lunii decembrie în legătură cu riscul pe care îl prezintă dezvoltarea inteligenţei artificiale.

Într-un interviu acordat postului BBC, celebrul astrofizician a declarat că acest tip de tehnologie va putea să evolueze foarte repede şi să depăşească inteligenţa umană, într-un scenariu comparabil cu acela prezentat în filmele din franciza "Terminator".

Universitatea Stanford din Statele Unite a lansat la sfârşitul lunii decembrie un proiect al cărui obiectiv constă în a anticipa evoluţia inteligenţei artificiale pe parcursul următorilor 100 de ani.

Universitatea americană a invitat în acest scop numeroşi experţi în acest domeniu, în special din robotică, dar şi din alte discipline, cerându-le să se mobilizeze şi să se implice în acest proiect.

Cercetătorii de la Universitatea Stanford vor să examineze felul în care maşinile capabile să înveţe şi să gândească vor influenţa vieţile oamenilor, dar şi felul în care ele lucrează şi comunică între ele.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă