Ce crede Stephen Hawking despre descoperirea undelor gravitaţionale

de Carla Popa , 11 februarie 2016 - stire actualizata la ora 18:59, 11 februarie 2016
Ce crede Stephen Hawking despre descoperirea undelor gravitaţionale

Celebrul fizician britanic Stephen Hawking a afirmat miercuri că detectarea undelor gravitaţionale - ultima dintre predicţiile făcute de Albert Einstein în Teoria Relativităţii Generale care nu fusese dovedită practic - deschide calea ''unei noi forme de a privi Universul'', transmite EFE, potrivit Agerpres

''Capacitatea de a le detecta (undele gravitaţionale) poate revoluţiona astronomia'', a declarat pentru BBC savantul de 74 de ani, expert în problemele legate de găurile negre. 
El a făcut aceste aprecieri imediat după ce, într-o conferinţă de presă organizată la Washington, s-a anunţat că undele gravitaţionale au fost observate pentru prima oară direct de către oamenii de ştiinţă în cadrul experimentului LIGO (Laser Interferometer Gravitational-Wave Observatory). 

Depistarea acestor unde, semnalele lăsate de marile cataclisme din Univers, constituie ''prima dovadă a unui sistem binar de găuri negre şi prima observaţie a unor găuri negre în fuziune'', a explicat Stephen Hawkin. 

''În afară de faptul că se confirmă Teoria Relativităţii Generale, putem spera să vedem găurile negre de-a lungul istoriei Universului. Am putea vedea chiar şi vestigiile Universului primordial, în timpul Big Bang-ului'' graţie undelor gravitaţionale, a estimat marele cosmolog.

David Reitze, directorul executiv al Laboratorului LIGO Caltech, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Washington, că au fost detectate undele gravitaţionale generate de două găuri negre - două obiecte cosmice extraordinar de dense, a căror existenţă a fost, de asemenea, prevăzută de Einstein - care au intrat pe orbită una în jurul celeilalte şi apoi s-au ciocnit, eveniment care a desemnat naşterea unei găuri negre mai masive. Cele două găuri negre aveau, fiecare, echivalentul a aproximativ 30 de mase solare şi erau localizate la 1,3 miliarde de ani lumină. 

Undele gravitaţionale sunt fluctuaţii în curbura spaţiu-timp care se propagă ca nişte unde, cu viteza luminii. 

Conform Reuters, descoperirea a fost realizată în cadrul experimentului LIGO, desfăşurat în două locaţii simultan, în statele americane Louisiana şi Washington, pentru a elimina eventualele erori de măsurare şi pentru ca rezultatele obţinute să poată fi verificate. Anunţul a fost făcut la Washington DC de cercetători de la Institutul Tehnologic din California (Caltech), Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) şi din cadrul LIGO Scientific Collaboration. 

LIGO caută undele gravitaţionale urmărind modul în care acestea afectează textura spaţiu-timp: atunci când trece o astfel de undă, ea întinde spaţiul într-o direcţie şi îl strânge în alta, pe direcţie perpendiculară. LIGO foloseşte interferometre pentru a detecta aceste mici fluctuaţii în spaţiu-timp. Un astfel de dispozitiv desparte în două o singură rază laser şi trimite ambele raze rezultate în direcţii diferite, perpendiculare însă una pe cealaltă (formând un "L"). 

Cele două raze rezultate străbat distanţe egale în cadrul experimentului, se lovesc de nişte oglinzi şi se întorc spre sursă. Dacă acest sistem experimental nu este perturbat de factori externi (în acest caz de undele gravitaţionale), ele sunt perfect aliniate la revenire. Însă intersectarea cu o undă gravitaţională poate modifica distanţa străbătută de laser, pe fiecare dintre cele două braţe aflate în unghi drept. 

La fel ca şi lumina, gravitaţia se propagă prin spaţiu sub formă de unde, însă nu este o radiaţie. În cazul gravitaţiei, spaţiul însuşi este distorsionat, fiind întins şi strâns de undele gravitaţionale. Detectarea undelor gravitaţionale a necesitat măsurarea razelor laser proiectate pe o distanţă de 4 kilometri cu o precizie de ordinul a 1/10.000 din diametrul unui proton. Aceste măsurători s-au desfăşurat simultan la cele două centre ale experimentului LIGO din Louisiana şi Washington. 

După detectarea semnalului undelor gravitaţionale, oamenii de ştiinţă au transformat acest semnal în unde radio şi au putut asculta sunetul produs de ciocnirea a două găuri negre. 

Prima observaţie a undelor gravitaţionale în cadrul acestui experiment a avut loc la 14 septembrie 2015. 

Descoperirea care confirmă existenţa undelor gravitaţionale deschide o nouă cale de a observa Universul. Spre exemplu, undele gravitaţionale generate de explozia primordială, Big Bang, vor oferi noi informaţii despre modul de formare a Universului. Astfel de unde, extraordinar de puternice, se formează şi atunci când explodează stele în stadiul de supernove sau atunci când pulsează stele neutronice extraordinar de masive. Detectarea acestor unde poate oferi noi informaţii despre obiectele şi evenimentele cosmice care le produc. 

Dovezile concrete ale existenţei undelor gravitaţionale deschid o nouă eră pentru discipline precum fizica sau astronomia. "Ţinând cont de faptul că undele gravitaţionale nu interacţionează direct cu materia (spre deosebire de radiaţia electromagnetică, spre exemplu), ele se propagă prin Univers nestingherite şi pot oferi o imagine de ansamblu asupra întregului cosmos", conform echipei LIGO. Astfel de unde "ar trebui să transporte informaţia nealterată cu privire la originea lor, spre deosebire de radiaţia electromagnetică care este distorsionată de-a lungul distanţelor de milioane de ani lumină pe care le străbate prin spaţiu" 

"Anunţul făcut de echipa LIGO desemnează una dintre cele mai mari descoperiri ştiinţifice realizate în ultimii 50 de ani", a comentat fizicianul Saul Teukolsky, de la Universitatea Cornell.

Comentarii

  • un roman mai prost

    14 februarie 2016 9:15

    s-a stricat cercul , CERN-ul, dispozitivul diabolic, al noi orinduiri, cum le place sa se numeasca la gruparile kabaliste, hegemoniene , care de sute de ani vreau sa stapineasca omenirea.

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.