13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialELVEŢIA: Cercetătorii au reuşit prima teleportare cuantică pe O DISTANŢĂ de 25...

ELVEŢIA: Cercetătorii au reuşit prima teleportare cuantică pe O DISTANŢĂ de 25 kilometri

Fizicienii elveţieni au reuşit, în premieră, să teleporteze starea cuantică a unui foton pe o distanţă de 25 de kilometri, a anunţat o echipă de cercetători din Geneva, al căror studiu a fost publicat duminică în revista Nature Photonics, preluată de Mediafax.

"Experimentul, realizat în laboratorul profesorului Nicolas Gisin, reprezintă o premieră şi a pulverizat pur şi simplu fostul record de 6 kilometri, stabilit în urmă cu 10 ani de aceeaşi echipă de cercetători de la Universitatea din Geneva (UNIGE)", a dezvăluit profesorul elveţian într-un comunicat, citat de AFP.

Popularizată de literatura SF şi de franciza "Star Trek", teleportarea cuantică nu permite, cel puţin în stadiul actual al cunoştinţelor ştiinţifice, realizarea unui transfer între obiecte uzuale şi cu atât mai puţin între fiinţe umane. Această tehnică ar trebui să conducă în viitor la găsirea unor aplicaţii interesante, mai ales în domeniul telecomunicaţiilor şi al criptării informatice pe internet, potrivit oamenilor de ştiinţă, care speră că teleportarea cuantică va permite garantarea faptului că o informaţie transmisă de un expeditor către un receptor va ajunge la destinaţie fără să fie interceptată.

În cadrul experimentului realizat la UNIGE, fizicienii elveţieni au captat doi fotoni provenind din aceeaşi sursă.

Unul dintre cei doi fotoni a fost propulsat de-a lungul unei fibre optice, în timp ce al doilea a fost trimis într-un cristal, într-un fel de dispozitiv de stocare a informaţiei fotonice. Primul foton, aflat în fibra optică, la 25 kilometri de fratele său geamăn, a fost apoi percutat de un al treilea foton.

Savanţii au constatat apoi că informaţia conţinută în al treilea foton a reuşit să ajungă în acel cristal, fără ca fotonii-gemeni să se întâlnească în mod direct.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă