13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Capsula cu trei astronauţi la bord a andocat la Staţia Spaţială...

FOTO. Capsula cu trei astronauţi la bord a andocat la Staţia Spaţială Internaţională

Astronautul american Jeff Williams şi colegii săi ruşi Oleg Skripochka şi Alexey Ovchinin au ajuns sâmbătă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), unde vor rămâne timp de 6 luni, conform NASA, citată de Agerpres

Cei trei astronauţi au călătorit la bordul unei capsule Soyuz TMA-20M care a andocat la ISS sâmbătă la ora 03.09 GMT după ce fusese lansată de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan vineri la ora 21.26 GMT, relatează AFP. 

Capsula a orbitat de patru ori Terra în şase ore, potrivit NASA. 

Astronautul NASA şi cei doi cosmonauţi Roscosmos s-au alăturat celorlalţi trei membri ai Expediţiei 47 care se aflau deja pe avanpostul orbital: Tim Kopra, comandantul misiunii (NASA), inginerul de zbor Tim Peake (ESA) şi cosmonautul Yuri Malenchenko (Roscosmos). 

Printre alte obiective ştiinţifice, în cadrul Expediţiei 47 vor fi analizate în continuare efectele microgravitaţiei asupra sistemului osos şi a celui muscular. 

Alţi trei astronauţi s-au întors din misiune la 2 martie. Scott Kelly (NASA) şi Mikhail Kornienko (Roscosmos) au revenit pe Pământ după o misiune de aproape un an pe ISS (340 de zile). Cei doi au fost însoţiţi de cosmonautul Sergey Volkov.

Cele mai citite

Mihai Chirica, trimis în judecată de DIICOT! Ce acuzații i se aduc primarului municipiului Iași

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul „Veranda”, în legătură cu emiterea ilegală a unor autorizaţii de...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă