14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: Cercetătorii au aflat de unde provin "Particulele lui Dumnezeu"

FOTO: Cercetătorii au aflat de unde provin “Particulele lui Dumnezeu”

Cercetătorii italieni au ajuns la concluzia că particulele elementare neutrino, supranumite “particulele lui Dumnezeu”, provin din centrul Pământului, potrivit Mediafax

Aceeași oameni de știință mai susțin că 70% din căldura Terrei este generată de radioactivitate. 

Citește și: Studiu ÎNGRIJORĂTOR. Traumele Holocaustului, transmise genetic

Oamenii de ştiinţă au încercat timp de multe decenii să identifice locul din care provin particulele neutrino. Recent, utilizând un laborator subteran din Italia, cercetătorii au reuşit să obţină prima dovadă concretă care atestă faptul că aceste particule subatomice, aproape imposibil de detectat, sunt produse sub scoarţa Terrei.

Studiul lor ar putea să îi ajute pe alţi cercetători să identifice elementele chimice radioactive din interiorul Pământului şi să explice procesul radioactiv care generează căldură în interiorul planetei noastre.

Particulele neutrino sunt generate de reacţii nucleare ce implică descompunerea unor atomi instabili şi sunt adeseori descrise prin termenul “fantomatice”, deoarece sunt extrem de mici – de 500.000 de ori mai uşoare decât un electron, precizează LiveScience.

Întrucât nu au sarcină electrică şi interacţionează foarte rar cu alte particule, particulele neutrino se ciocnesc arareori de atomi.

Dar, atunci când se întâmplă acest lucru, se produce o scurtă străfulgerare luminoasă, care a fost înregistrată de oamenii de ştiinţă şi care reprezintă o dovadă a existenţei acestor particule.

Citește și: VIDEO. Cum ar putea ajunge numele pământenilor pe Marte. Ce invitaţie a lansat NASA

Savanţii au detectat particule neutrino care provin din interiorul Pământului, iar aceşti “geoneutrino” oferă cercetătorilor şansa de a “privi” spre centrul planetei noastre.

Experţii vor putea de acum înainte să localizeze cu precizie izotopii radioactivi individuali în interiorul Terrei şi să analizeze felul în care căldura generată de aceştia afectează activitatea geologică, sub forma fenomenelor vulcanice şi a cutremurelor de pământ.

Cercetătorii de la Laboratorul Naţional Gran Sasso din Italia, situat la o adâncime de 1,5 kilometri sub Munţii Apenini, au folosit un detector Borexino, pentru a studia particulele neutrino. Instrumentul foloseşte 2.200 de senzori pentru a capta rarele străfulgerări de lumină emise atunci când particulele neutrino interacţionează cu 200 de tone dintr-un lichid special, captat într-o sferă.

Savanţii italieni au detectat 24 de geoneutrino în primele 2.056 de zile, analizând datele transmise de acel detector. Ei au aflat astfel că 11 dintre particule provin din mantaua Pământului şi 13 din scoaţa planetei noastre.

Particulele geoneutrino sugerează faptul că aproximativ 70% din căldura din centrul Pământului este generată de radioactivitate. Totuşi, cercetătorii nu sunt siguri în legătură cu acurateţea acestei estimări. Pentru a obţine date şi mai precise, o echipă internaţională de experţi va încerca să obţină date mai exacte, pe o perioadă de 17 ani.

În viitor, experţii vor instala mai multe detectoare de geoneutrino în diverse locuri din lume, pentru a identifica felul în care elementele radioactive sunt răspândite în interiorul planetei noastre.

Studiul cercetătorilor italieni a fost publicat în revista Physical Review D.

 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă