Potrivit unor studii ale astronomilor americani, Soarele va cunoaşte o neobişnuit de lungă perioadă de activitate slabă, un gen de „hibernare”, cu posibile urmări asupra climatului terestru.
Trei studii independente ale astronomilor americani care au analizat activitatea internă a Soarelui, suprafaţa vizibilă şi, respectiv, coroana solară semnalează o diminuare a petelor solare şi o încetinire a activităţii în apropierea polilor, semne că Soarele se îndreaptă spre o perioadă prelungită de calm. În timp ce în actualul ciclu al Soarelui, al 24-lea, care a debutat în 2008, începe să se accelereze activitatea spre un vârf maxim măsurat în număr de pete solare, cercetătorii de la National Solar Observator (NSO) şi ai Air Force Research Laboratory estimează că viitorul ciclu ar putea fi deosebit de calm, cu o activitate cvasiinexistentă.
Neobişnuit şi neaşteptat
Frank Hill, director adjunct al NSO, principalul autor al unuia dintre cele trei studii, subliniază că „dacă nu ne-am înşelat, actualul ciclu ar putea fi ultimul cu activitate solară maximă pe termenul a mai multe decenii”. Calificând fenomenul „foarte neobişnuit şi neaşteptat”, astronomul a estimat că „va afecta un mare număr de lucruri, de la explorări spaţiale la climatul terestru”.
În trecut, o activitate magnetică solară slabă şi prelungită a coincis cu glaciaţiunile planetei noastre. În aceste perioade atmosfera terestră se răceşte şi se contractă şi furtunile magnetice din zona polilor (aurorele boreale) – fenomene care pot perturba sistemele terestre de comunicaţii – se răresc.
„Faptul că trei studii total diferite asupra Soarelui duc în aceeaşi direcţie reprezintă un indiciu solid că ciclul petelor solare s-ar putea îndrepta spre o hibernare”, arată Frank Hill. Următorul ciclu solar ar trebui să înceapă în jurul anului 2020.
Mică eră glaciară
Rezultatele studiilor în cauză au fost dezvăluite la conferinţa anuală a Departamentului fizicii solare a Societăţii Americane de Astronomie, reunită la Universitatea din New Mexico. Numărul de pete solare creşte şi descreşte la fiecare 11 ani – durata unui ciclu, ceea ce corespunde jumătăţii perioadei la finele căreia se inversează polii magnetici.
Prima problemă este de a şti dacă această încetinire a activităţii solare anunţă un al doilea „Minimum Maunder”. În acea perioadă de 70 de ani, între 1645 şi 1715, cu un Soare fără nici o pată, Europa a cunoscut o mică eră glaciară, când canalele erau îngheţate şi gheţarii alpini afectau localităţile montane. Avem câteva indicii interesante că activitatea solară este asociată climatului, declară Dean Pesnell, cercetător asociat al proiectului pentru NASA, Solar Dynamics Observatory, subliniind că nu crede că un alt comportament „Minimum Maunder” ar avea aceleaşi efecte de răcire astăzi, când am adăugat cantităţi considerabile de dioxid de carbon şi de metan şi de gaz cu efect de seră în atmosferă. Opinie împărtăşită şi de Georg Feulner de la Postdam Institute din Germania potrivit căruia reducerea puternică a activităţii solare nu va compensa încălzirea provocată de emisiile de CO2 rezultate din activităţile umane. El a calculat că o perioadă similară „Minimum Maunder” ar scădea temperatura cu 0,3 grade Celsius. Or, creşterea aşteptată până la finele secolului de către grupul interguvernamental de experţi al ONU privind climatul (GIEC) este de 3,7-4,5 grade.
Soare fără pete
Matt Penn şi William Livingstone de la Universitatea Cornell (New York) au constatat o tendinţă pe termen lung de estompare a petelor solare. Şi ei susţin că erupţiile în câmpul magnetic al Soarelui, în cursul viitorului ciclu, vor fi atât de slabe încât nu se vor forma astfel de pete, care rezultă din erupţia fluxurilor magnetice provenite din interiorul astrului zilei şi împiedică gazele mai puţin fierbinţi de la suprafaţă să revină.
Pentru formarea unei pete solare, câmpul magnetic trebuie să aibă cel puţin 1.500 gauss (unitate de măsură electromagnetică). Potrivit cercetătorilor, forţa medie a câmpului magnetic solar a scăzut cu 50 gauss pe an în ultimii 13 ani şi va cădea sub pragul minim.
Fluctuaţii magnetice
Dacă petele solare sunt „cool”, petele negre care apar la suprafaţa Soarelui indică regiuni cu activitate magnetică intensă. În cursul secolelor, oamenii de ştiinţă au recurs la petele solare – dintre care unele pot fi mai mari decât Terra – pentru a urmări fluctuaţiile magnetice ale astrului. De exemplu, astronomii din secolul al XVII-lea, Galileo Galilei şi Jean-Dominique Cassini au supravegheat separat petele solare şi au remarcat lipsa de activitate din perioada „Minimum Maunder”. În 1800 cercetătorii au recunocut că petele solare apar şi dispar în mod regulat pe perioade de circa 11 ani.
Astronomii arată că diminuarea petelor solare nu înseamnă şi scăderea altor funcţionalităţi cum ar fi protuberanţele solare care pot produce aurorele boreale prin declanşarea jeturilor de masă a coroanei solare. Dosarele demonstrează că aurorele boreale au continuat să apară în mod regulat, chiar în perioada „Minimum Maunder”.
