12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialJeff Williams a întrecut recordul american de timp petrecut în spațiul cosmic

Jeff Williams a întrecut recordul american de timp petrecut în spațiul cosmic

Astronautul Jeff Williams a bătut miercuri recordul colegului său Scott Kelly de la NASA la timpul cumulat petrecut în spațiul cosmic de un american, chiar dacă recordul absolut al rusului Padalka rămâne încă neegalat, informează agenția France Presse, preluată de Agerpres.

Jeff Williams a depășit miercuri recordul lui Scott Kelly, care petrecuse 520 de zile pe orbită. Williams, care se va întoarce pe Terra în 6 septembrie, va cumula 534 de zile petrecute în spațiu.

Recordul absolut rămâne al cosmonautului rus Ghenadie Padalka, întors din ultima sa misiune în septembrie 2015, după 879 de zile în spațiul cosmic.

Jeff Williams, fost pilot care a făcut parte din echipa de parașutism a Academiei militare de la West Point, a efectuat primul său sejur în spațiul cosmic în anul 2000 la bordul navetei Atlantis. El s-a deplasat de mai multe ori, începând din anul 2006, spre Stația Spațială Internațională care avea atunci numai două module.

"În 2009 și 2010, Jeff Williams a fost inginer de zbor pe Expedition 21 și a comandat Expedition 22, atunci când modulul Tranquility și cupola s-au adăugat Stației Spațiale Internaționale", a precizat NASA.

Williams, originar din Wisconsin (nordul Statelor Unite), a făcut și patru ieșiri în spațiu, ultima săptămâna trecută, pentru a instala un nou port de andocare pe Stația Spațială Internațională.

El va mai efectua o ultimă ieșire extravehiculară pe 1 septembrie pentru a elimina o piesa defectă a echipamentului de pe stația spațială.

Astronautul este căsătorit, având doi băieți și trei nepoți, potrivit biografiei sale prezentate de agenția spațială americană, mai notează AFP.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...
Ultima oră
Pe aceeași temă