18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialLa Muzeul din Galați este expusă o pâine veche de 123 de...

La Muzeul din Galați este expusă o pâine veche de 123 de ani

O pâine coaptă în urmă cu 123 de ani în Italia, adusă în România de către un navigator care a donat-o, în anul 1915, directorului unei şcoli, este expusă, pe durata lunii martie, la Muzeul Casa "Cuză Vodă" din municipiul Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În luna martie, vizitatorii Casei "Cuza Vodă", secţie a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea" din Galaţi, pot admira o pâine coaptă în 1892, acesta fiind exponatul lunii. Purtătorul de cuvânt al instituţiei muzeale, Nicoleta Gheorghe, a declarat că pâinea a fost coaptă în vara anului 1892, în Italia, şi prezentată în cadrul Expoziţiei Italo-Americană de la Genova, din perioada 10 iulie – 4 noiembrie 1892, care marca aniversarea a 400 de ani de la descoperirea Americii de către Cristofor Columb.

Ulterior, pâinea a fost adusă la Galaţi de către un navigator. "Vasile Pamfil, unul dintre membrii echipajului crucişătorului Elisabeta, a intrat în posesia pâinii, inclusiv a cutiei în care fusese expusă, şi a adus-o la Galaţi. Acesta o donează în mai 1915 lui Paul Paşa, directorul Şcolii nr. 6 de băieţi din Galaţi. Întregul patrimoniu al Muzeului de la Şcoala nr. 6, inclusiv pâinea, sunt donate de Paul Paşa, în 1939, nou-înfiinţatului Muzeu de Istorie din Galaţi", a declarat Nicoleta Gheorghe.

Micro-expoziţia în care este prezentată pâinea veche de 123 de ani poate fi vizitată la Muzeul Casa "Cuză Vodă" din Galaţi în perioada 5-31 martie, de miercuri până duminică, între orele 9.00 şi 17.00. Exponatul lunii "Pâine de la 1892" face parte dintr-un proiect expoziţional derulat de Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galaţi, care vizează prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.

Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă