29.7 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialMade in Galați: autoturismul inteligent, care ajunge singur la destinație

Made in Galați: autoturismul inteligent, care ajunge singur la destinație

Mașina nu are volan, coordonându-și par­curgerea traseului pe baza informațiilor primite de la „vederea“ artificială și alegându-și singură locul de parcare.

Opt studenți de la Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Dunărea de Jos“ din Galați au proiectat și au și construit în cea mai mare parte un autoturism autonom și inteligent, care nu are volan, însă are „vedere“ artificială bazată pe senzori. Sistemul cu care este dotat are capacitatea ca în funcție de informațiile primite de la senzori să ia decizii în ceea ce privește traseul parcurs sau alegerea unui loc de parcare atunci când ajunge la destinație.  A fost numit „Mipa“, după numele studentului Mirel Pământ, care își va susține licența cu acest proiect.

La acest moment, autoturismul este la stadiul de caroserie,  toate reperele fiind proiectate pe calculator. Maşina are lungimea de 3,2 metri şi e construită din materiale compozite, fibră de sticlă, fibră de carbon, aluminiu şi plastic. Habitaclul a fost proiectat să transporte 2 tone în condiţii extrem de dinamice, rezistând inclusiv la şocuri, deşi el are 45 de kilograme. Iar toată caroseria cântăreşte aproximativ 75 de kilograme.

Proiectul va fi finalizat în 2016

În viitorul an universitar, maşina va fi dotată cu motor, transmisie și senzori pentru „vederea“ artificială. „Caroseria este construită şi proiectată sută la sută de către studenţi. Exceptând roţile şi fuzetele, care au fost luate second-hand, absolut totul este proiectat de către studenţi, şasiu, caroserie, bord. Iar o parte din elementele caroseriei sunt proiectate pentru diploma de licenţă pe care o va susţine studentul Mirel Pămînt, astea incluzând elementele de răcire a frânelor, habitaclul. El a studiat habitaclul, rezistenţă, încărcări statice şi dinamice, determinarea modurilor proprii pentru a nu intra în rezonanţă cu alte elemente, aerodinamica părţii de caroserie care a fost construită şi modul de răcire a frânelor“, declarat asistent dr. ing. Florin Marin, coordonatorul „Cercului ştiinţific studenţesc de Informatică Aplicată în Ingineria Materialelor“ din cadrul Facultăţii de Inginerie a Universităţii „Dunărea de Jos“.

Potrivit acestuia, va fi realizat în fiecare an câte un astfel de autoturism, botezat de fiecare dată cu  numele altui student. „Dorim să o facem autonomă. Fiind dotată cu anumiţi senzori şi cu vedere artificială, va fi capabilă să găsească drumul într-o parcare către o zonă unde va fi chemată. Şi va fi nu telecomandată, ci autonomă, adică singură, inteligent, va ajunge la o anumită destinaţie. Bineînţeles, dacă drumul este blocat sau vor exista alte probleme, va cere ajutor, să zicem. Noi vrem să facem maşina asta fără volan, tocmai ca să arătăm că ea este capabilă să ia decizii singură. Am început deja să construim sistemul de senzori, dar nu am avut pe ce să testăm“, a mai adăugat coordonatorul. 

EXPLICAȚIE. O reușită bazată pe internship și munca în echipă

Autorul lucrării de licenţă, studentul Mirel Pămînt, a declarat că secretul unei astfel de reușite este munca în echipă.

„În primul rând, am acumulat destul de multe informaţii din domeniul ingineriei. Datorită acestui grup, am putut să realizez această caroserie împreună cu toţi colegii. Am pus în practică ceea ce am învăţat în internship-ul de la Renault. Datorită ideii domnului profesor, am pornit mai întâi pe un habitaclu, apoi am zis să facem caroseria totală. Am mai greşit, dar învăţăm din greşeli, este primul model şi eu zic că la următorul va fi mult mai bine şi pe acesta îl vom face unul mai bun, prin adăugarea motorului şi a altor componente. Am primit ajutor din partea colegilor. Când eşti în grup, reuşeşti. Când eşti singur, nu prea cred că ai şanse. Numai cu grupul cred că sunt 200-300 de ore de muncă, la care se adaugă internshipul de 6 luni şi 2 săptămâni de la Renault, plus anii trecuţi de întâlniri în grupul ştiinţific şi celălalt internship, de la ArcelorMittal. Sunt 4 ani de muncă, până acum“, ne-a spus Mirel Pămînt.

Echipa coordonată de as. dr. ing. Florin Marin este formată din studenții  Mirel Pămînt (anul IV), Andrei Sârbu (I), Alexandra Bucur (master I), Florin Pricopi (I), Mădălin Deacu (III), Cătălin Solomon (IV), Ioan Tărăbuţă (IV) și  Bogdan Pârţilă (I). Selecţia studenţilor membri ai cercului a fost una extrem de dură, cu mai multe teste, în principal cele de utilizare a calculatorului.

Cele mai citite

România a rămas fără reprezentante pe tabloul de simplu de la Roland Garros

România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garos, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, cu...

Primăria Sectorului 6 construiește un spital de 145 de milioane de euro

Primăria Sectorului 6 al Capitalei a semnat un acord de împrumut pe baza căruia va construi un spital de 145,8 milioane de euro. Acordul semnat...

România a rămas fără reprezentante pe tabloul de simplu de la Roland Garros

România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garos, după ce Ana Bogdan a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă