21.4 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialNASA: record istoric de distanță față de Soare înregistrat de o sondă...

NASA: record istoric de distanță față de Soare înregistrat de o sondă spaţială

Sonda Juno a Agenţiei spaţiale americane (NASA) a devenit miercuri nava propulsată cu energie solară care a ajuns la cea mai mare depărtare faţă de Soare, 793 de milioane de kilometri, depăşind precedentul record, de 792 de milioane de kilometri, deţinut de nava Rosetta a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Istoricul eveniment a avut loc în data de 13 ianuarie, la ora 19.00 GMT, a informat NASA într-un comunicat citat de Agerpres

Distanţa maximă faţă de Soare la care va ajunge Juno în misiunea sa de 16 luni va fi de 832 de milioane de kilometri, cu aproape 5% mai mult decât performanţa din octombrie 2012 a sondei Rosetta, în cursul călătoriei sale către cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko. 

Lansată în iunie 2011, Juno este prima sondă spaţială care funcţionează pe bază de energie solară şi a fost realizată pentru a opera la o distanţă atât de mare de Soare. Obiectivul ei constă în studierea planetei Jupiter, care este de cinci ori mai departe de Soare decât Pământul. Nava este dotată cu panouri solare de mari dimensiuni, cu o lăţime de nouă metri, cu 18.698 de celule solare individuale şi cântăreşte patru tone. 

Juno va ajunge în apropiere de Jupiter la 4 iulie şi se va roti în jurul acesteia de 33 de ori, trecând o dată la 14 zile, prin norii care acoperă acest corp ceresc. Sonda, care poartă numele soţiei zeului Jupiter în mitologia antică, va contribui la o mai bună înţelegere sistemului nostru solar şi, prin urmare, ‘ne va ajuta să pricepem mai bine de unde am venit’, a declarat Scott Bolton, de la Southwest Research Institute din San Antonio (Texas), unul din coordonatorii misiunii Juno.

Cele mai citite

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Premierul slovac, Robert Fico, este stabil, dar în stare gravă

Premierul slovac, Robert Fico, împușcat acum trei zile, este în continuare în stare gravă, potrivit stirileprotv.ro. Oficialul a fost operat, din nou, vineri. Între timp,...
Ultima oră
Pe aceeași temă