Multiple coliziuni ale corpurilor celeste asupra planetei noastre ar fi la originea formării Lunii, se arată într-un studiu apărut în revista ”Nature Geoscience”. Fidelă însoţitoare a Terrei de 4,5 miliarde ani, misterul originii sale nu a fost încă soluţionat în mod definitiv.
O veche teorie iese la suprafaţă – Luna ar fi fost creată în urma unei serii de impacte între Terra şi alt astru, la debutul sistemului solar. Atunci, coliziunile erau foarte frecvente şi este deci natural că mai mulţi impactori au fost la originea Lunii.
Deşi astronomii pot determina efemeridele de secole, Luna, metronomul lunilor şi anilor noştri, nu a însoţit întotdeauna Terra. Planeta noastră s-a născut fără ea şi fără ea a fost în prima „copilărie”. A trebuit să aştepte mai multe zeci de milioane de ani după formarea sistemului solar pentru ca Terra să câştige propriul satelit. Toată problema este de a şti cum a apărut Luna, pentru că şi astăzi originea sa exactă rămâne enigmatică.
De la mijlocul anilor 1970, domină un scenariu, cel al impactului uriaş. O proto-Terra într-un sistem solar tânăr şi turbulent, mai precis violent, departe de a fi încă stabilizat, unde embrionii planetelor rătăceau de colo-colo. În acest joc de biliard cosmic, să ne imaginăm coliziunea fenomenală între una din aceste planetoide, de talia lui Marte, şi proto-Terra noastră. În urma acestui şoc cataclismic, o enormă cantitate de materie provenită de la proiectil – „impactor” – dar şi smulsă din Terra, s-a regăsit pe orbită într-un disc de deşeuri incandescente, care s-au agregat şi au dat naştere unui corp nou, Luna.
În cursul anilor, plauzibilitatea acestei ipoteze a fost confirmată prin simulări numerice. Scenariul are meritul că este simplu şi se „lipeşte” de multe din elementele cunoscute le sistemului Terra-Lună. Dar există o problemă. Studierea rocilor aduse de pe satelitul nostru a demonstrat compoziţia isotopică cvasi- identică celei rocilor terestre. Or, rocile lunare ar fi trebuit să conţină în majoritate elementele aduse de impactor.
Soluţia pentru rezolvarea acestei probleme ar fi acceptarea faptului că esenţialul materialelor din care s-a constituit Selena provine din Terra şi nu din „proiectilul” care a lovit-o. În studiul cercetătorilor israelieni ideea principală constă în faptul că impacte de mică anvergură au trimis în spaţiu roci provenite din mantaua terestră, care s-au agregat în mici Lune succesive, care au sfârşit prin a se uni într-un singur corp. Desigur că nici acest scenariu nu este ideal.
